Mastercard, dat în judecată pentru comisioane excesive

Data publicării:
mastercard

Aproximativ 46 milioane de persoane din Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma unei acțiuni în justiție împotriva grupului american Mastercard, al doilea furnizor mondial de cărți de credit și de debit, în care companiei i se solicită despăgubiri în valoare de 14 miliarde de lire sterline (19 miliarde de dolari) pentru că ar fi perceput comisioane excesive, transmite Reuters.

mastercard

Acțiunea în justiție a fost demarată de fostul ombudsman pentru servicii financiare din Marea Britanie, Walter Merricks, care susține că timp de 16 ani, între 1992 și 2008, grupul american a perceput de la magazine comisioane excesive pentru plățile cu cardurile Mastercard, iar costurile au fost transferate consumatorilor sub forma unor prețuri majorate pentru bunuri și servicii.

„Mastercard a perceput în mod ilegal miliarde de lire sterline sub forma unor comisioane mari în beneficiul său și în detrimentul consumatorilor”, a declarat Walter Merricks.

Într-un comunicat de presă, Mastercard a dezmințit acuzațiile. „Respingem fundamentele acestei plângeri și intenționăm să ne opunem viguros”.

Acțiunea în justiție vine la doi ani după ce Autoritatea de reglementare a concurenței din Uniunea Europeană a stabilit că tarifele impuse de Mastercard proprietarilor de magazine care procesează plăți internaționale erau prea mari.

Potrivit cabinetului de avocatură Quinn Emmanuel, aceasta este cea mai mare sumă reclamată în Marea Britanie într-o plângere pentru acordarea de despăgubiri. Dacă suma de 14 miliarde de lire sterline ar fi repartizată în mod echitabil între toate persoanele eligibile să primească despăgubiri, fiecare persoană ar urma să primească peste 300 de lire sterline, potrivit calculelor Reuters.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți care operează cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 de țări și teritorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Care este cea mai recomandată nucă pentru reducerea colesterolului, potrivit nutriționiștilor
Newsweek
Surpriză. Secretarul Casei de pensii ar putea ajunge ministrul Muncii. Câștigă 12.000 de lei
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills