Merkel face apel la macedoneni să accepte acordul cu Grecia privind noua denumire a ţării

Data publicării:
angela merkel
Foto: GettyImages

Cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel la macedoneni să accepte acordul cu Grecia privind noua denumire a ţării la un referendum care urmează să aibă loc în septembrie, pentru ca ţara să adere la NATO şi Uniunea Europeană, scrie Reuters.

angela merkel getty
Foto: GettyImages

Macedonia va organiza pe 30 septembrie un referendum atât pentru aderarea la cele două entităţi, cât şi pentru acordul cu Grecia pentru a-şi schimba numele în Macedonia de Nord.

După o întâlnire cu prim-ministrul Zoran Zaev la Skopje, Merkel a declarat că problemele „sunt conectate foarte strâns”.

„Fără o soluţie la această problemă a denumirii, celelalte două lucruri nu se pot întâmpla”, a declarat Merkel.

În iunie, NATO a invitat Macedonia să înceapă discuţiile privind aderarea dar alianţa a precizat că ţara va trebui să îşi schimbe Constituţia pentru a adopta noua denumire mai întâi. De asemenea, Uniunea Europeană a informat că după ce acordul privind denumirea va fi ratificat, va stabili o dată pentru începerea discuţiilor despre aderare.

Grecia şi Macedonia au căzut de acord privind noul nume în iunie dar naţionaliştii macedoneni, inclusiv preşedintele Gjorge Ivanov, se opun acordului pentru că nu ar respecta Constituţia.

Zaev a precizat că vizita lui Merkel a transmis „un mesaj puternic de încurajare” către cetăţeni înaintea referendumului „când îşi vor decide viitorul”.

„Viitorul ar putea însemna că veţi fi membri NATO dar şi ai familiei membrelor UE, dacă rezultatul referendumului va fi un succes”, a afirmat Merkel.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...