Ministrul de externe ungar acuză UE de folosirea unor „standarde duble”

Data publicării:
2nd logistics hall of Audi Hungaria Motor opens in Gyor
Foto: Agerpres

Ungaria respinge folosirea de standarde duble de către Uniunea Europeană împotriva oricărui stat membru, a declarat joi, la Budapesta, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite Agerpres.

2nd logistics hall of Audi Hungaria Motor opens in Gyor
Peter Szijjarto / AGERPRES

„Respingem aplicarea de către Uniunea Europeană a unor standarde duble contra oricărei țări și din păcate putem vedea folosirea masivă de către Comisia Europeană a unor standarde duble în cazul Poloniei. Acest lucru este inacceptabil”, a spus șeful diplomației ungare, în conferința de presă de la finalul unei reuniuni ministeriale a Grupului de la Vișegrad (V4, format din Republica Cehă, Polonia, Ungaria și Slovacia), desfășurată joi la Budapesta.

Comisia Europeană a afirmat joi că guvernul polonez nu a anunțat „nicio măsură concretă” pentru a schimba controversatele sale reforme judiciare, în ciuda amenințărilor cu sancțiuni ale Bruxellesului.

La 26 iulie, executivul UE a anunțat că lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele din sistemul său judiciar și că Varșovia are la dispoziție o lună pentru a pune capăt „amenințării sistemice” pentru statul de drept și a „informa Comisia despre măsurile luate”. Actul normativ care a determinat acțiunea juridică a CE contra Poloniei conferă ministrului justiției puterea de a numi și destitui președinții tribunalelor de drept comun.

În opinia lui Szijjarto, care a reafirmat că Budapesta nu va sprijini nicio măsură a Bruxelles-ului care ar afecta Polonia, instituțiile UE ar trebui să-și concentreze activitatea pe dosarele cu adevărat importante, precum situația securității care „nu a fost niciodată atât de rea”.

Pe de altă parte, șeful diplomației ungare a menționat că, în contexul în care UE se confruntă cu o „oboseală a extinderii”, Grupul de la Vișegrad este angajat față de continuarea integrării europene și accelerarea acestui proces cu privire la Balcanii Occidentali.

El și-a exprimat speranța că numărul statelor membre ale UE va crește și a adăugat că respinge „declarația președintelui Comisiei Europene conform căreia nu va avea loc nicio extindere a blocului comunitar în următorii cinci ani”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...