OMS Europa și ECDC le cer statelor membre să crească numărul de teste gratuite în contextul răspândirii variantei Delta

Data publicării:
Testare pentru depistarea infectării cu COVID-19
Testare pentru depistarea infectării cu COVID-19. Foto: Getty Image

Varianta Delta este acum majoritară în Europa, au confirmat vineri ramura regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), făcând apel în special la creşterea numărului testelor gratuite şi alte măsuri de control al cazurilor, relatează AFP.

OMS Europa şi ECDC le-au cerut împreună ţărilor europene „să-şi întărească eforturile” pentru a preveni cazurile de contagiere, în cadrul unui comunicat comun.

„OMS recomandă ca ţările să crească accesul la teste gratuite, dezvoltând secvenţierea, să stimuleze cazurile-contact să se plaseze în carantină şi cazurile confirmate să se izoleze, consolidând monitorizarea pentru a rupe lanţurile de transmisie şi a se asigura că persoanele asupra cărora planează cele mai mari riscuri sunt vaccinate”, a precizat organizaţia ONU.

Varianta Delta, aproape de 70% în 19 țări europene

Din cele circa 30 de ţări europene care au transmis date suficiente, varianta Delta este majoritară în 19 naţiuni. În aceste ţări, partea mediană a virusului iniţial detectată în India se apropie de 70%, potrivit datelor puse la dispoziţie de OMS.

Pandemia de COVID-19 a accelerat în această săptămână în lume (+9%), în special în Europa (+26%) şi în SUA, unde saltul depăşeşte 60%, sub efectul variantei Delta, potrivit unui bilanţ al AFP care se opreşte joi.

În Europa, saltul este continuu de circa o lună, potrivit autorităţilor sanitare.

Potrivit ultimelor proiecţii ale ECDC publicate vineri, numărul de cazuri noi ar urma să continue să crească şi să se dubleze în următoarele patru săptămâni.

ECDC, care monitorizează 30 de ţări, între care cele 27 ale Uniunii Europene, a ridicat deja de la "scăzut" la "moderat" nivelul său de îngrijorare privind situaţia răspândirii COVID-19 în Europa. Patru ţări (Spania, Portugalia, Malta şi Cipru) sunt încadrate la un grad de îngrijorare "ridicat".

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...