Papa Francisc, înregistrat fără ştirea lui de un cardinal judecat pentru fraudă

Data publicării:
Papa Francisc vorbește la telefonul mobil.
Papa Francisc, înregistrat fără ştirea lui de un cardinal judecat pentru fraudă. Foto: Profimedia

Un cardinal italian de rang înalt, judecat în prezent pentru fraudă financiară, i-a cerut papei Francisc să confirme că a autorizat transferuri financiare confidenţiale în timpul unei conversaţii telefonice înregistrate fără ştirea suveranului pontif cu puţin timp înaintea procesului său, au anunţat vineri mai multe companii mass-media italiene, citate de AFP.

Acea înregistrare, realizată în vara anului 2021, cu trei zile înainte de începerea procesului şi la puţin timp după ce papa Francisc suferise o dificilă operaţie la colon, nu a fost făcută publică, însă existenţa ei a fost dezvăluită joi cu ocazia unei audieri la Tribunalul din Vatican.

Cardinalul Angelo Becciu, în vârstă de 74 de ani, un fost consilier apropiat al papei Francisc, a fost demis din funcţiile sale şi a rămas fără privilegiile aduse de funcţia de cardinal în septembrie 2020, pe fondul unui scandal legat de o tranzacţie imobiliară la Londra, deşi şi-a susţinut mereu nevinovăţia.

În total, zece persoane sunt judecate din iulie 2021 la Tribunalul Penal din Vatican pentru fraudă, deturnare de fonduri, abuz de putere, spălare de bani, corupţie şi extorsiune.

Printre ele se află şi Cecilia Marogna, angajată de monseniorul Becciu în calitate de consultant în materie de securitate şi acuzată că a cheltuit 575.000 de euro primiţi de la Vatican pe cazări în hoteluri şi produse de lux.

Potrivit procurorilor, fondurile plătite Ceciliei Marogna - supranumită „doamna cardinalului” de jurnaliştii din presa italiană - erau destinate eliberării preoţilor şi călugăriţelor care sunt reţinuţi ca ostatici în străinătate.

În conversaţia telefonică purtată cu papa Francisc în data de 24 iulie 2021, cardinalul Becciu i-a cerut suveranului pontif să confirme că a autorizat deblocarea de fonduri pentru a elibera o călugăriţă columbiană reţinută în Mali de o grupare teroristă asociată cu Al-Qaida, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Mi-aţi dat sau nu aprobarea să încep operaţiunile de eliberare a călugăriţei?”, a întrebat monseniorul Becciu. „Am fixat răscumpărarea la 500.000 de euro, nu mai mult, pentru că ar putea părea imoral să dăm mai mulţi bani (...) teroriştilor... Cred că v-am informat despre toate acestea... vă amintiţi?”.

Potrivit stenogramei înregistrării, publicată de cotidianul italian Il Messaggero, papa i-a răspuns că îşi aminteşte „vag”.

Suveranul pontif, care părea perplex, i-a cerut atunci cardinalului Becciu să facă acea solicitare în scris. Conversaţia a fost înregistrată în apartamentul lui Angelo Becciu de unul dintre apropiaţii acestuia, potrivit tribunalului.

Procesul, primul în care este implicat un cardinal catolic cu un rang atât de înalt, va continua vineri cu audierea unor martori cheie în acest caz controversat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...