Parlamentul European i-a validat pe Maros Sefcovic și pe Wopke Hoekstra. Cei doi se vor ocupa de mediu și climă

Data actualizării: Data publicării:
Parlamentarii europeni în sesiune la Strasbourg, vedere generala
Parlamentarii europeni în sesiune la Strasbourg. Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul European a validat joi nominalizările slovacului Maros Sefcovic şi olandezului Wopke Hoekstra drept vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Pactul verde european şi, respectiv, comisar european pentru acţiune climatică, transmit AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Eurodeputaţii au aprobat desemnarea lui Maros Sefcovic cu 322 voturi pentru, 158 voturi contra şi 37 de abţineri, în timp ce în cazul lui Wopke Hoekstra s-au înregistrat 279 de voturi pentru, 173 de voturi împotrivă şi 33 de abţineri.

Sefcovic şi Hoekstra au fost audiaţi marţi în Comisia pentru mediu a Parlamentului European (ENVI), care însă a considerat că răspunsurile date de cei doi candidaţi nu au fost satisfăcătoare, ei solicitând detalii suplimentare despre modul cum vor fi promovate politicile verzi. ENVI a dat undă verde miercuri, după ce a primit răspunsuri la chestionarele suplimentare date celor doi candidaţi pentru clarificările solicitate.

Maros Sefcovic şi Wopke Hoekstra s-au angajat să apere obiectivul unei reduceri nete cu cel puţin 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040, comparativ cu nivelul din 1990. Acest obiectiv va face obiectul unei propuneri a Comisiei Europene la începutul anului 2024.

Diplomatul slovac Maros Sefcovic este deja membru al Comisiei Europene, preşedinta Ursula von der Leyen încredinţându-i în 2019 un post de vicepreşedinte executiv pentru relaţii interinstituţionale. El a fost comisar european începând din 2009, iar în 2019 a participat la alegerile prezidenţiale din Slovacia, fiind învins în turul al doilea de Zuzana Caputova.

maros sefcovik
Foto: Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Pactul verde european Maros Sefcovic / Sursa foto: Profimedia Images

Membru al partidului Apelul Creştin-Democrat şi fost ministru de externe, Wopke Hoekstra a fost desemnat de Olanda pentru postul de comisar european după ce în august social-democratul Frans Timmermans demisionase din funcţia de vicepreşedinte executiv al CE pentru Pactul Verde European pentru a reveni în politica internă.

European Parliament Questions Prospective European Commissioner Wopke Hoekstra, Strasbourg, Netherlands - 02 Oct 2023
Foto: Comisarul european pentru climă Wopke Hoekstra / Sursa foto: Profimedia Images

Noul comisar european pentru acţiune climatică ar urma să reprezinte UE la summitul COP28 de la Dubai, ce are loc peste aproximativ două luni.

Eurodeputatul ecologist german Michael Bloss a declarat că nu are niciun dubiu că noul comisar european îşi va respecta promisiunile. ''Am primit asigurări în această privinţă de la vârful Comisiei Europene'', a spus Bloss. Alţi eurodeputaţi şi-au exprimat încrederea că experienţa lui Hoekstra ca ministru de externe va face ca UE să fie bine reprezentată în forumuri internaţionale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...