Patru lideri ai UE cer o dezbatere privind Gaza şi soluţia celor două state la Consiliul European de la Bruxelles

Data actualizării: Data publicării:
UE
Scrisoarea este semnată de patru premieri din diferite familii politice: liberalul belgian Alexander de Croo, conservatorul irlandez Leo Varadkar, socialistul Pedro Sanchez şi social-democratul maltez Robert Abela. FOTO Profimedia Images

Patru lideri europeni i-au trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în care îi cer ca la summitul european de săptămâna viitoare să existe o dezbatere pentru a stabili o poziţie clară asupra situaţiei din Gaza şi în privința soluţiei celor două state, israelian şi palestinian, în vederea rezolvării conflictului din Orientul Mijlociu, transmite duminică EFE. Scrisoarea este semnată de patru premieri din diferite familii politice: liberalul belgian Alexander de Croo, conservatorul irlandez Leo Varadkar, socialistul Pedro Sanchez şi social-democratul maltez Robert Abela.

Surse din guvernul spaniol au informat EFE că cei patru semnatari ai scrisorii explică în ea că iau această iniţiativă după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Consiliului de Securitate să abordeze urgent catastrofa umanitară din Gaza, pe care o consideră alarmantă.

Având în vedere acest lucru, ei consideră că este imperativ ca întreaga comunitate internaţională să adopte măsuri urgente şi să existe o dezbatere serioasă asupra situaţiei la reuniunea Consiliului European din 14 şi 15 decembrie de la Bruxelles.

Ce le cer aceștia omologilor europeni

La această dezbatere, ei solicită ca cei 27 de lideri UE să convină asupra unei poziţii clare şi ferme cu privire la conflictul dintre Israel şi Hamas şi la consecinţele umanitare pe care acesta le are.

Aceştia și-au reiterat condamnarea atacurilor teroriste ale Hamas din 7 octombrie, recunoscând că Israelul are dreptul să se apere în conformitate cu dreptul internaţional. Ei și-au exprimat satisfacţia faţă de pauza umanitară care a permis eliberarea unor ostatici capturaţi de Hamas şi creşterea ajutorului umanitar.

Dar ei au fost totodată de acord că UE trebuie să meargă mai departe şi trebuie să ceară o încetare a focului de durată care poate duce la stoparea ostilităţilor, să ceară protecţia civililor din Gaza şi ca ajutorul umanitar să ajungă fără piedici în Gaza, avertizând că piedicile puse în mod deliberat în calea tranzitului acestui ajutor pot contraveni dreptului internaţional umanitar.

În acest sens, ei susţin înlesnirea activităţii agenţiilor ONU şi deschiderea punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom pentru a permite accesul direct al produselor umanitare.

Soluția celor două state să fie readusă în dezbaterea europeană

În plus, cei patru premieri consideră că este nevoie urgentă de a sprijini un proces politic privind o soluţie cu două state, unul palestinian şi unul israelian.

În acest sens, cei patru şefi de guvern din UE insistă asupra oportunităţii convocării unei conferinţe internaţionale de pace - o propunere asumată de Cei 27 după ce a fost prezentată de Sanchez la Consiliul European din octombrie - despre care amintesc că a fost susţinută şi de Liga Arabă.

Ei consideră, potrivit surselor citate, că o perspectivă serioasă şi credibilă pentru recunoaşterea statului palestinian, împreună cu cea a Israelului, reprezintă baza necesară pentru a avansa către pace şi securitate în regiune.

Autoritatea Palestiniană ar trebui să preia controlul în Gaza

Cei patru lideri europeni cer ca Autoritatea Palestiniană să recâştige controlul efectiv asupra Gaza şi, pentru a preveni escaladarea violenţei în Cisiordania, propun impunerea interdicţiilor de călătorie şi îngheţarea activelor coloniştilor violenţi care atacă palestinieni.

Sanchez, De Croo, Varadkar şi Abela amintesc totodată că incidente antisemite au reapărut în Europa şi nici acest lucru nu poate fi tolerat, motiv pentru care insistă că a venit momentul ca UE să acţioneze pentru că este în joc credibilitatea sa.

Scrisoarea a fost semnată în perioada finală a preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, pe care Belgia o va prelua la 1 ianuarie, aminteşte EFE.

Înaintea Consiliului European de la Bruxelles, Sanchez se va prezenta miercuri, 13 decembrie, în faţa Parlamentului European, pentru a face bilanţul preşedinţiei spaniole.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...