Primarul orașului Vilnius a prezentat un plan de evacuare în caz de război: „În mod istoric, inamicul a venit dinspre est"

Data publicării:
Parliament building with reflection in water, Vilnius, Lithuania, Baltic States, Europe
Parlamentul din Vilnius. Sursa foto: Profimedia Images

Vilnius, capitala Lituaniei, a prezentat miercuri un plan de evacuare în caz de război deoarece se teme că ar putea fi una dintre următoarele ţinte ale Rusiei.

Cele trei rute principale de evacuare se îndreaptă spre vest „deoarece, în mod istoric, inamicul a venit dinspre est", a declarat primarul capitalei Vilnius, Valdas Benkunskas, în momentul anunţării planului, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu vrem să provocăm panică. Obiectivul nostru este clar: să avem un plan, o coordonare între instituţii, să ştim cine de ce este responsabil şi să avem încredere în forţele noastre de apărare... sperând că acest plan nu va trebui să fie activat niciodată", a adăugat el.

Lituania, stat membru UE şi NATO, a fost un aliat fidel al Ucrainei de la invazia Rusiei în februarie 2022 şi şi-a majorat cheltuielile pentru apărare şi instruirea de teamă să nu se ajungă în vizorul Moscovei.

Vilnius se află la doar 30 de kilometri de graniţa cu Belarus, pe care Rusia a folosit-o ca punct de plecare pentru invazia sa în Ucraina în februarie 2022.

Primăria capitalei lituaniene a indicat că populaţia sa, de peste 600.000 de locuitori, ar putea fi evacuată complet în 48 de ore.

Rusia şi Belarus vor organiza în luna septembrie exerciţiile militare Zapad, care, la ediţiile anterioare, au mobilizat zeci de mii de soldaţi în apropierea graniţelor Poloniei şi ale statelor baltice.

Planul de evacuare elaborat de primăria capitalei Vilnius ia în considerare, de asemenea, riscurile de dezastre naturale sau incidente la centrala nucleară Ostroveţ din Belarus.

Autorităţile lituaniene au organizat deja exerciţii de decontaminare şi au distribuit tablete de iod locuitorilor din Vilnius în cazul unui incident la centrala construită de Rusia şi situată la aproximativ 50 de kilometri de capitală. Lituania consideră că centrala nucleară este nesigură, o acuzaţie respinsă de Minsk şi Moscova.

Oraşul Vilnius intenţionează să organizeze în toamnă exerciţii de aplicare a acestui plan de evacuare.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașe din Italia unde viața e mai ieftină decât în România. Ce locuri preferă românii care se mută la pensie
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Roxana Nemeș va avea gemeni, dar s-a chinuit mult să rămână gravidă: "În pandemie am făcut prima fertilizare...
Film Now
Actrița de top care "dă vina" pe Kate Winslet pentru că a fost tăiată dintr-un film: "Dacă o ai pe ea, nu mai...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensie specială de 25.000 lei la 45 ani. Pensionari cu zeci de ani de muncă iau 1.281 lei. De ce?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să fenteze taxa de bagaj la avion. Trucul ingenios care i-a făcut să râdă și pe...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Tom Cruise va primi, în sfârșit, un Oscar. Celebrul actor și producător va primi statueta mult-râvnită după...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills