Primul parc tematic "Game of Thrones" se va deschide în 2021

Data publicării:
dragonii din game of thrones zboara
Primul parc tematic "Game of Thrones" se va deschide în 2021 în Irlanda de Nord. Foto: captură video YouTube/ Game of Thrones

Irlanda de Nord va inaugura în 2021 primul parc tematic din lume dedicat serialului "Game of Thrones" (Urzeala Tronurilor), având în vedere că unele dintre cele mai palpitante acţiuni ale acestui serial au fost filmate în provincia britanică, relatează EFE.

Parcul va fi instalat în studioul de filmare Linen Mill, din localitatea Banbridge - în apropiere de Belfast - şi deşi pandemia de coronavirus va obliga impunerea anumitor restricţii, responsabilii au asigurat că parcul îşi va deschide porţile în cursul anului viitor, potrivit Agerpres.

Universul de ficţiune medieval creat de George R.R. Martin şi adaptat pentru micile ecrane de postul HBO se va afla la îndemâna fanilor prin intermediul "unor experienţe care te introduc în atmosferă, piese originale de recuzită, articole de vestimentaţie, arme şi diferite elemente" utilizate la filmările serialului, a anunţat miercuri într-un comunicat agenţia Tourism Ireland.

Parcul tematic, care se va numi "Game of Thrones Studio Tour", va oferi vizitatorilor oportunitatea de a explora platourile originale ale filmărilor unde se vor recrea cele mai emblematice scene şi peripeţii ale unor personaje centrale.

"Această experienţă senzorială de introducere în atmosfera filmului include locuri precum Debarcaderul Regelui, Winterfell, Dragonstone, Zidul şi ţinuturile sălbaticilor sau oraşele Meereen şi Braavos", notează, într-un comunicat, Tourism Ireland.

Vizitatorii pot admira şi o colecţie exclusivă de exponate şi artefacte realizate de meşteşugari şi designeri care au dat viaţă lumilor imaginate de George R.R. Martin.

Personalul expert al parcului va oferi, de asemenea, detalii despre creaţiile acestui serial prin intermediul atelierelor interactive, în paralel cu realizarea de sesiuni de machiaj, proteze şi costumaţii, care au fost punctele forte ale serialului.

Prin acest parc tematic, autorităţile turistice speră să consolideze imaginea Irlandei de Nord ca destinaţie unică pentru fanii serialului "Game of Thrones".

În afară de Linen Mill, o mare parte din "Urzeala Tronurilor" s-a filmat la Titanic Studios din Belfast şi în peisajele naturale din comitatele Antrim şi Down, ce pot fi străbătute în trei zile în cadrul unui itinerar de aproape 300 de kilometri.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să-ți cureți singur aparatul de aer condiționat. Ce trebuie să faci în fiecare lună ca să respiri aer...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă...
Newsweek
Ministrul muncii care se ocupă de pensii, ales prin concurs de PSD. Ce șanse are Bucura Oprescu?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills