Raport secret: SUA depozitează arme atomice în Europa. Partide din Belgia cer retragerea bombelor

Data publicării:
bomba-nucleara-B-61
Foto: Wikipedia

Statele Unite depozitează bombe nucleare în mai multe ţări din Europa, arată un raport confidenţial obţinut de presa belgiană, iar două partide din Belgia au cerut Guvernului să nu mai permită staţionarea armelor atomice pe teritoriul ţării, relatează Mediafax.

Un raport oficial al Adunării Parlamentare a NATO citat de publicaţiile La Libre Belgique şi De Morgen arată că Statele Unite ale Americii depozitează arme atomice în ţări europene.

„În cadrul NATO, Statele Unite au poziţionat în avangardă aproximativ 150 de arme nucleare, în principal bombe B61, în Europa, pentru a fi utilizate de avioane din SUA şi din ţări aliate. Aceste bombe sunt stocate în şase baze americane şi europene - Kleine Brogel din Belgia, Büchel (Germania), Aviano şi Ghedi-Torre din Italia, Volkel (Olanda) şi Incirlik, Turcia”, se arată în document.

Biroul de presă al Adunării Parlamentare a NATO a confirmat existenţa documentului, subliniind că este vorba de un „proiect de raport” al unei instituţii „total separate şi independente” de NATO.

„Documentul publicat de Adunarea Parlamentară a NATO nu poate fi considerat în niciun caz un document oficial NATO”, a transmis Alianţa Nord-Atlantică. Cele două entităţi sunt independente din punct de vedere juridic, dar proximitatea politică este evidentă, notează publicaţia La Libre Belgique.

Dezvăluirile au generat polemici în Belgia, iar Guvernul federal belgian a refuzat să confirme sau să infirme prezenţa armelor atomice americane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...