Românii care merg în Italia ar putea intra în carantină

Data actualizării: Data publicării:
control pe aeroport in ittalia
Italia anunță noi condiții de intrare pe teritoriul țării. Foto:: Profimedia

Românii care merg în Italia ar putea intra în carantină, alături de cetățeni ai altor țări est-europene cu un număr ridicat de cazuri și o rată scăzută de vaccinare. Propunerea a fost făcută de consilierul pentru sănătate al regiunii Lazio, Alessio D'Amato.

Declarația vine în condițiile în care autoritățile sanitare din Italia evaluează toate măsurile care urmează să fie luate în lunile noiembrie și decembrie. Creșterea numărului de infecții, apropierea sezonului de iarnă și sărbătorile de Crăciun au ridicat pragul de alarmă în Italia, relatează Il Sole24ore, citat de Mediafax.

Numărul pacienților COVID internați în spital și al celor aflați laa terapie intensivă sunt încă sub pragurile critice, dar noile cazuri sunt în continuă creștere.

În timp ce autoritățile se reunesc pentru a da undă verde extinderii celei de-a treia doze la persoanele în vârstă de peste 50 de ani, consilierul pentru sănătate al regiunii Lazio, Alessio D'Amato, susține impunerea unei carantine pentru cei care sosesc în Italia din țările est-europene cel mai afectate de pandemie, pentru că sunt insuficient vaccinați. Bulgaria și România sunt în fruntea listei.

Avem nevoie de carantină pentru cei care sosesc din unele țări din Europa de Est, unde numărul de cazuri noi este foarte mare, iar procentajul persoanelor vaccinate este scăzut. Italia are relații strânse cu România și Bulgaria, lucrătorii din aceste țări sunt implicați, de exemplu, în îngrijirea persoanelor în vârstă. Nu ne putem asuma acest risc. Și spun acest lucru într-un spirit de cooperare și respect pentru acești cetățeni care fac o muncă importantă, a spus D'Amato.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România sufocat de hoteluri. Locuitorii nu sunt deloc mulţumiţi de aglomeraţie
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...