Rusia a lansat manevre militare la frontiera cu Ucraina

Data publicării:
Tanc Rusia-AFP Mediafax Foto-HO

Foto: AFP/Mediafax

Unităţile şi diviziile din cadrul forţelor armate intensifică exerciţii pe teren, în poligoane din regiunile Ristov, Belgorod, Tambov şi Kursk”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, aceste manevre vor continua până la sfârşitul lui martie.

Ministerul nu a precizat, însă, câţi militari sunt mobilizaţi la aceste exerciţii.

„Scopul principal al măsurilor este verificarea aptitudinii trupelor de efectua exerciţii de luptă în locuri necunoscute şi în poligoane netestate”, a precizat Ministerul rus al Apărării, potrivit Mediafax.

În cursul manevrelor, trupele urmează să efectueze deplasări şi să se asigure că sunt capabile să se deplaseze pe terenuri necunoscute fără să fie reperate. Ele urmează să efectueze şi exerciţii de tir de luptă.

O serie de înregistrări video şi fotografii postate pe Internet prezintă deplasări de blindate, fără să fie posibil să se stabilească în mod exact unde se desfăşoară deplasările.

Ministerul a declarat totodată, pentru agenţia oficială Itar-Tass, că alte exerciţii ale unor unităţi de paraşutişti, la care participă aproximativ 4.000 de militari, 36 de avioane şi aproximativ 500 de vehicule militare se desfăşoară în regiunea Rostov.

Miercuri, adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, a anunţat că Moscova a autorizat Ucraina să efectueze un zbor de observare în spaţiul aerian rus, pentru a se asigura că nu există o ameninţare la adresa securităţii Ucrainei, fără să precizeze însă când va fi efectuat zborul.

Rusia a efectuat deja, în peroada 26 februarie-6 martie manevre în districtele militare Central şi Vestic.

.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini incredibile din Neamț! Stratul gros de grindină a distrus culturile
Digi FM
Ovații pentru prințesa Kate, la Wimbledon. Simona Halep, câștigătoarea din 2019, în loja regală
Pro FM
Smiley și Gina Pistol tot nu vor să arate chipul fiicei lor. "De ce i-aș face asta? Nu înseamnă că merg cu...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
CTP a comentat finala rușinoasă de la Wimbledon: „Așa ceva nu s-a mai văzut din 1911! Straniu poate fi...
Newsweek
I-a scăzut pensia cu 500 lei pentru că a lucrat doar 30 ani. 800.000 pensionari în aceiași situație
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu