Rusia: Mii de manifestanţi împotriva unui schimb de teritorii în Caucaz

Data publicării:
rusia
Foto: rferl.org

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă joi în republica Inguşetia din Caucazul rus pentru a protesta împotriva unui acord controversat privind un schimb de teritorii cu Cecenia vecină, informează France Presse.

rusia
Foto: rferl.org

Acordul, încheiat săptămâna trecută între liderii acestor două republici cu majoritate musulmană, ar trebui să fixeze oficial graniţele ce separă aceste două teritorii din cadrul Federaţiei Ruse. Manifestanţii din Inguşetia denunţa o decizie luată fără avizul populaţiei şi considerată dăunătoare pentru dezvoltarea regiunii lor, una dintre cele mai sărace din Caucaz, oferind teritorii largi Ceceniei lui Ramzan Kadârov.

Imagini video difuzate de protestatari arată o mulţime ce se îndreaptă spre clădirea parlamentului local, unii dintre ei călare şi purtând steaguri ale Inguşetiei. Într-unul din videoclipuri, focuri de armă pot fi auzite în timp ce forţele de ordine încearcă să controleze mulţimea. Poliţia a confirmat că agenţii săi au tras în aer dar că "nimeni nu a fost rănit".

Potrivit manifestanţilor, aproape 40.000 de persoane au participat la protestele de joi în capitala regională Magas, în timp ce poliţia a evocat circa 2.000 de participanţi, scrie Agerpres.

"Poliţia a blocat intrările în oraş. Oamenii au fost nevoiţi să meargă 10 kilometri pentru a ajunge la parlament după ce şi-au lăsat maşinile", a declarat unul dintre protestatari, Daud Ciuciev, pentru AFP.

"Conform estimărilor noastre, Inguşetia dă 58.000 de hectare Ceceniei, ceea ce include sate cu locuitori", a afirmat un alt militant, Sarajdin Sultîgov.

Responsabilii inguşi afirmă la rândul lor că acordul vizează mai puţin de 2.000 de hectare.

Pe vremea URSS, Inguşetia şi Cecenia făceau parte dintr-o singură entitate administrativă. Demarcarea între cele două republici ruse nu a fost niciodată stabilită oficial, în timp ce în Cecenia a izbucnit la începutul anilor 1990 un conflict mortal între opozanţi separatişti, apoi islamişti, şi armata rusă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...