Foto Un tablou al unui pictor austriac ar putea doborî recordul de vânzare în Europa. Suma uriașă cu care s-ar putea da la licitație

Data actualizării: Data publicării:
pictorul gustav klimt
Un tablou al celui mai faimos pictor din Austria, Gustav Klimt, va fi scos la licitaţie la Londra. Foto: Profimedia

Un tablou al celui mai faimos pictor din Austria, Gustav Klimt, va fi scos la licitaţie la Londra, luna aceasta, şi ar putea doborî un record de vânzare în Europa, a anunţat miercuri Sotheby's.

Casa de licitaţii o prezintă, într-un comunicat de presă, pe „Doamna cu evantai” drept „nu doar vedeta sezonului de licitaţii de vară din Londra, ci şi una dintre cele mai frumoase şi preţioase lucrări oferite vreodată în Europa”.

Sotheby's indică faptul că tabloul, unul dintre ultimele realizate de Klimt, care a murit în 1918 la vârsta de 55 de ani, s-ar putea vinde cu 65 de milioane de lire sterline (76 de milioane de euro), ceea ce ar constitui un record în Europa.

„Respirând libertate şi spontaneitate, (portretul) reflectă bucuria lui Klimt de a picta şi de a celebra frumuseţea în forma sa cea mai pură”, spune casa de licitaţii.

klimt-portret
Casa de licitaţii o prezintă pe „Doamna cu evantai” drept una dintre cele mai frumoase şi preţioase lucrări oferite vreodată în Europa.

Licitaţia va avea loc pe 27 iunie.

Anul trecut, la licitaţia Christie’s New York a colecţiei de artă a co-fondatorului Microsoft, Paul Allen, tabloul „Birch Forest” de Klimt a fost vândut cu 104,5 milioane de dolari.

Cel mai mare preţ obţinut în prezent la licitaţie în Europa este de 65 de milioane de lire sterline pentru „Walking Man I” de Alberto Giacometti, vândut la Sotheby's în februarie 2010, potrivit News.ro.

„Le bassin aux nymphéas” de Claude Monet s-a vândut cu 40,9 milioane de lire la Christie's din Londra în iunie 2008, în timp ce „L'empire des lumieres” de René Magritte s-a vândut cu 59,4 milioane de lire la Sotheby's în martie 2022.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget