Ursula von der Leyen: UE va aloca 1,5 miliarde de euro pentru a promova drepturile omului și democrația la nivel global

Data actualizării: Data publicării:
Ursula von der Leyen face declarații.
Uniunea Europeană lansează programul „Europa Globală pentru Drepturile Omului și Democrație”. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană lansează programul „Europa Globală pentru Drepturile Omului și Democrație”. Acest program în valoare de 1,5 miliarde de euro, se va derula în perioada 2021-2027 și va intensifica sprijinul UE pentru promovarea și protejarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale, a democrației și a statului de drept, a activității organizațiilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului din întreaga lume.

Programul va promova și proteja universalitatea drepturilor omului, va consolida statul de drept și răspunderea pentru încălcările și abuzurile asupra drepturilor omului. De asemenea, va apăra exercitarea deplină și efectivă a libertăților fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, sprijinind jurnalismul și mass-media independente, valorificarea oportunităților și contracararea riscurilor asociate cu noile tehnologii digitale.

„#TeamEurope este cel mai mare donator de sprijin pentru democrație la nivel mondial. Vom aloca 1,5 miliarde de euro pentru a promova drepturile omului și democrația la nivel global. Programul va viza investiții în infrastructură bazate pe valori, transparență și durabilitate”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter.

Europa Globală pentru Drepturile Omului și Democrație

Programul Europa Globală pentru Drepturile Omului și Democrație va aduce un sprijin suplimentar la nivel bilateral și regional și va fi instrumentul emblematic al UE de acțiune pentru promovarea drepturilor omului și a democrației, inclusiv abordarea impactului provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice și degradarea mediului, noile tehnologii digitale, sau pandemia de COVID-19.

Programul poate sprijini activități în orice țară din afara UE, la nivel global. Prin urmare, acesta completează alte programe ale Uniunii Europene la nivel local, național și regional.

Programul are cinci priorități generale:

Protejarea și emanciparea persoanelor – 704 milioane EUR

Susține toate drepturile omului, inclusiv eforturile pentru abolirea universală a pedepsei cu moartea, eradicarea torturii și a tratamentelor crude și inumane, satisfacerea nevoilor de bază, condiții de muncă decente, eradicarea muncii copiilor, un mediu sigur, curat și sănătos. Programul va promova egalitatea, incluziunea și respectul pentru diversitate, va sprijini apărătorii drepturilor omului și va combate reducerea spațiului pentru societatea civilă. De asemenea, va consolida statul de drept, va asigura o administrare corectă și eficientă a justiției și va reduce decalajul de responsabilitate.

Construirea unor societăți puternice, incluzive și democratice – 463 de milioane EUR

Programul va sprijini democrațiile pluraliste, participative și reprezentative funcționale și va proteja integritatea proceselor electorale. De exemplu, va implica observatorii societății civile în observarea alegerilor și va sprijini organizațiile, rețelele și alianțele pro-democrație.

Promovarea unui sistem global pentru drepturile omului și democrație – 144 milioane EUR

Consolidarea parteneriatelor strategice cu actori-cheie, cum ar fi Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Curtea Penală Internațională (ICC), sistemele regionale pentru drepturile omului, instituțiile naționale pentru drepturile omului, sectorul privat și Campusul Global al Drepturile Omului.

Apărarea libertăților fundamentale, inclusiv valorificarea oportunităților și abordarea provocărilor digitale și a noilor tehnologii – 195 milioane EUR

Crearea și menținerea un mediu propice pentru exercitarea deplină a tuturor libertăților fundamentale atât offline, cât și online. De exemplu, va contribui la consolidarea capacității mass-mediei independente, pluraliste și de calitate, inclusiv a jurnaliștilor de investigație, a bloggerilor, de a oferi publicului informații de încredere prin raportare responsabilă și profesională. Programul va sprijini societatea civilă în promovarea alfabetizării în media online, a competențelor digitale și în promovarea unui internet deschis, global, gratuit și sigur, accesibil în mod egal tuturor.

Implementare prin lucrul împreună – 6,6 milioane EUR

Fondurile alocate pot sprijini societatea civilă în colaborarea cu autoritățile naționale în cadrul dialogurilor privind drepturile omului pe care UE le desfășoară cu țările partenere, sau pot finanța formarea, studiile sau schimburile de bune practici. Ea stă la baza tuturor activităților.

În primul an de implementare, UE se va concentra pe promovarea unui sistem global pentru drepturile omului și democrație. De exemplu, în perioada 2022-2024, UE va sprijini Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului cu 16 milioane de euro, Campusul Global al Drepturilor Omului cu 10 milioane de euro și Curtea Penală Internațională cu trei milioane de euro. UE va sprijini, de asemenea, în 2022, lansarea unei inițiative Team Europe Democracy pentru a consolida impactul sprijinului global al UE și al statelor membre pentru democrație. Planul de acțiune pentru 2021 completează o serie de măsuri individuale urgente în cadrul programului adoptat anterior.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...