Viktor Orban critică leadershipul de la Bruxelles: Locul la masa negocierilor se obține prin „forță”, nu cu „declarații fără valoare”

Data publicării:
viktor orban
Foto: Premierul ungar Viktor Orban / Sursa foto: Profimedia Images

Premierul maghiar Viktor Orban a numit, joi, o „mărturie tristă” a leadershipului slab al UE declaraţia susţinută de şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, în care şase mari state europene pledau miercuri pentru sporirea sprijinului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, iar preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump anunţau că au convenit iniţierea negocierilor pentru oprirea acestui război.

În „Declaraţia de la Weimar”, semnată miercuri de miniştrii de externe din cinci state membre ale UE, respectiv Germania, Franţa, Spania, Italia şi Polonia, plus Regatul Unit, aceste ţări afirmă că sunt „pregătite să sporească sprijinul pentru Ucraina” şi au menţionat drept „obiectiv comun” susţinerea acestei ţări „până la obţinerea unei păci juste, integrale şi durabile” prin care să i se respecte „independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială”.

Aprobând această poziţie, după ce între timp Putin şi Trump au anunţat că au convenit iniţierea negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina, şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a postat pe platforma de socializare X un mesaj în care afirma că obiectivul principal al UE acum este de „a consolida Ucraina şi de a-i oferi garanţii de securitate solide”.

„Independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei trebuie să fie necondiţionate. Europa trebuie să aibă un rol central în toate negocierile” ce privesc Ucraina, a adăugat Kaja Kallas, în timp ce şi alţi oficiali europeni îşi manifestă nemulţumirea că Putin şi Trump ar putea exclude ţările europene de la masa acestor negocieri.

„Această declaraţie este o mărturie tristă a leadershipului prost al Bruxelles-ului. În timp ce preşedintele Donald Trump şi preşedintele Vladimir Putin negociază asupra păcii, oficialii UE emit declaraţii fără valoare”, a comentat Viktor Orban pe reţeaua socială X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Abordarea Bruxelles-ului de „a sprijini masacrul (din Ucraina) atât timp cât va fi necesar este inacceptabilă din punct de vedere moral şi politic”, a adăugat premierul ungar. „Locul la masa negocierilor nu este ceva care se cere, ci mai degrabă ceva care trebuie câştigat, prin forţă, printr-un bun leadership şi diplomaţie inteligentă”, a indicat Orban, al cărui guvern este singurul din UE care a refuzat să susţină Ucraina în războiul cu Rusia şi în plus are o relaţie tensionată cu Kievul.

Tot joi, Ministerul de Externe ucrainean a respins declaraţiile liderului grupului parlamentar al partidului Fidesz al lui Orban, Mate Kocsis, care a acuzat Kievul că finanţează campanii de defăimare împotriva premierului ungar. „Ucraina nu a desfăşurat şi nu va desfăşura niciodată vreo campanie de acest fel împotriva partenerilor săi, inclusiv a Ungariei vecine”, a declarat ministerul ucrainean într-un comunicat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensii 2025: cine primește puncte de stabilitate și cum influențează acestea calculul pensiei. Ce spun...
Digi FM
Ce a răspuns George Simion când a fost întrebat dacă Pământul e plat sau rotund. Declarațiile neașteptate pe...
Pro FM
Cum arată Anahi în 2025, la 42 de ani. Artista are doi copii
Film Now
Cine este actorul care l-a învins pe Ashton Kutcher într-un concurs de modeling: „Parcă aș fi câștigat Miss...
Adevarul
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Newsweek
Nicușor Dan a zis când se vor indexa pensiile dacă va fi președinte. Condiția ce trebuie îndeplinită
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Actorul care i-a schimbat viața lui Leonadro DiCaprio: Din când în când, chiar și cei mai discreți giganți...
UTV
Celine Dion, revenire emoționantă la Eurovision 2025: „Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să fiu cu voi în...