Vlad Ţepeş  şi George Washington se numără printre strămoşii viitorului copil al Prinţului William

Data publicării:
william si kate mediafax-1

Înaintea naşterii copilului, experţii în genealogie s-au aplecat asupra arborelui genealogic al părinţilor săi pentru a stablili o listă cât mai exactă a strămoşilor. Printre aceştia se numără o cameristă pariziană, Vlad Ţepeş şi un suveran musulman din Sevilla, descendent al lui Mahomed.

Arborele genealogic al tatălui include regi ai Angliei, Greciei, Danemarcei, Suediei, Rusiei, Austriei, Spaniei, dar şi suverani germani, surprizele privind moştenirea genetică a bebeluşului venind din partea mamei sale, Kate.

Ducesa nu este singura soţie care nu a avut sânge regal în familia suverană a Marii Britanii. Acesteia i-au precedat Regina Mamă, mama Reginei Elisabeta a a II-a şi Diana, mama Prinţului William.

Aşadar, primul copil al tânărului cuplu regal are printre strămoşi mineri, o cameristă şi un măturător, dar şi un puşcăriaş din Londra anilor 1880.

Arborele genealogic al copilului rezervă şi alte surprize: prin regina Mary, soţia regelui George al V-lea, urcă până la voievozii Transilvaniei şi Valahiei din secolul al XV-lea, printre care şi Vlad Ţepeş, cel care l-a inspirat pe Bram Stoker în crearea celebrului personaj Dracula.

Printr-o rudă de origine franceză născută în 1639, copilul este văr îndepărtat cu fostul preşedinte francez François Mitterrand, în timp ce mama sa se înrudeşte cu primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Prin familia bunicii Diana, copilul se înrudeşte cu Winston Churchill, dar şi cu vedete precum Ellen DeGeneres şi Guy Ritchie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cutremur în România duminică dimineața într-o zonă neobișnuită. În ce orașe s-a resimțit
Digi FM
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra însărcinată avea două pistoale asupra sa. Ce a scris pe Facebook cu câteva...
Pro FM
Kelly Osbourne șochează cu noul ei look. Fanii reacționează la imaginile cu fiica lui Ozzy: „AI? Cine este...
Film Now
Eddie Murphy și Martin Lawrence au devenit oficial socri. Copiii lor s-au căsătorit în secret
Adevarul
Un anumit tip de carne este asociat cu cancerul de colon. Ce spun cercetătorii
Newsweek
Care pensionari iau 300 lei în plus la pensie de luni? Cine sunt cei care pierd între 200 și 500 lei
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Corp de supermodel, bronz la Mediterană. Logodnica lui Jason Statham, spectaculoasă în costum de baie: „Din...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”