Un avion de pasageri din India a aterizat de urgență la Londra după o amenințare cu bombă

Data publicării:
aeroport London Stansted Airport

Un avion de pasageri din India a aterizat de urgență pe aeroportul Stansted din Londra în urma unei amenințări cu bombă, au anunțat joi forțele aeriene indiene, potrivit BBC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zborul A1 191 provenea din orașul Mumbai din India cu destinația Statele Unite.

Ministerul britanic al Apărării a anunțat că mai multe aeronave Typhoon au escortat avionul în momentul aterizării.

Forțele aeriene indiene au transmis pe Twitter că o amenințare cu bombă a determinat aterizarea de urgență, dar mai târziu a șters mesajul. Mai târziu, au denumit incidentul o "amenințare la adresa securității".

Aeroportul Stansted a emis un comunicat în care a informat că aeronava a aterizat la ora locală 10:15 și se află într-o zonă securizată.

Nu se cunoaște până acum câți pasageri se aflau la bord, a transmis aeroportul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri