Un guru din Himalaya a condus din umbră cea mai mare bursă din India. Fosta directoare îi dădea toate informațiile importante

Data actualizării: Data publicării:
un trader se uita pe monitoare la tranzactiile bursei din india
Un guru din Himalaya a condus din umbră cea mai mare bursă din India. Foto: Profimedia

Fosta șefă al celei mai mari burse din India a împărtășit informații confidențiale cu un yoghin și i-a cerut sfatul cu privire la decizii cruciale, arată o investigație a autorității de reglementare a pieței, din India, citată de Reuters.

Este vorba despre o „abatere bizară” care a reprezentat o „încălcare flagrantă” a reglementărilor, potrivit anchetei. Chitra Ramkrishna, fosta directoare executivă a Bursei Naționale de Valori (NSE) din India, a împărtășit informații, inclusiv proiecțiile financiare ale bursei, planurile de afaceri și agenda consiliului de administrație, cu un guru din Himalaya, a spus Consiliul pentru Valori Mobiliare și Burse din India (SEBI).

„Împărtășirea planurilor financiare și de afaceri ale NSE este un act flagrant, dacă nu de neimaginat, care ar putea zgudui chiar bazele bursei de valori”, a arătat SEBI, care a impus sancțiuni asupra lui Ramkrishna, bursei și a altor foști directori.

Ramkrishna, care a demisionat de la NSE în 2016, invocând „motive personale”, nu a putut fi contactată pentru o reacție.

Bursa anunțase că va fi listată public în 2017, dar decizia a fost amânată în urma acuzaţiilor că oficialii bursei le-au oferit unor traderi acces ilegal la reţele prin intermediul unor servere, ceea ce ar putea accelera tranzacţiile.

După o investigaţie care a durat trei ani, SEBI a amendat NSE cu peste 90 de milioane de dolari şi i-a interzis să atragă fonduri pe pieţele de valori mobiliare timp de şase luni. NSE a contestat ordinul în instanţă.

În timpul investigaţiei, SEBI a descoperit că Ramkrishna a trimis mai multe e-mailuri către o persoană necunoscută, despre care ea a spus că este „o forţă spirituală” de la care a primit îndrumare timp de 20 de ani.

Ea a susținut că schimbul de informaţii cu acest guru nu a compromis confidenţialitatea sau integritatea activităților sale.

Totuși, ancheta a constatat că presupusul guru a avut o influenţă substanţială asupra numirii unui director din cadrul bursei, fără nicio experienţă pe piaţa de capital, drept consilier al lui Ramkrishna, cu un salariu mai mare decât majoritatea oficialilor de rang înalt din NSE.

Gurul conducea bursa din umbră, iar Ramkrishna era „doar o marionetă în mâinile lui”, a potrivit anchetei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...