Un lac va fi secat în căutarea unui ''monstru'' mâncător de lebede

Data publicării:
lebede

Un prădător misterios acuzat că a înfulecat pui de lebădă într-un lac din apropierea orașului Karlsruhe din sud-vestul Germaniei este de negăsit în ciuda eforturilor de căutare în masă depuse sâmbătă, informează DPA, citată de Agerpres.

"Au fost găsite câteva exemplare mici de șalău, dar cu siguranță nu specii de mari pești prădători", a spus un angajat din Ettlingen, oraș situat la circa 10 kilometri de Karlsruhe.

Creatura, numită "Monstrul Hornbachsee" de către mass-media locală, terorizează familiile de lebede și alte animale de luni de zile, determinând autoritățile orașului să sece lacul. Un somn mare sau o specie similară de pește au fost suspectate că se află în spatele dispariției puilor de lebădă.

Aproximativ 500 de observatori au venit să se uite, în timp ce pescari profesioniști și amatori au căutat sâmbătă în apele lacului. Lebedele au urmărit și ele spectacolul cu interes, potrivit relatărilor locale.

"Profesioniștii spun că, judecând după numărul mare de pește obișnuit pe care l-au prins, care constituie de obicei hrană pentru peștii mai mari, au estimat că probabil nu există o specie de pradă în apă", a spus angajatul.

Un biolog din domeniul pescuitului care a participat la operațiunea de căutare a avut totuși o teorie diferită despre cel mai probabil vinovat: vulpile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fructul cu care o româncă întoarsă din Germania face până la 20.000 de euro pe hectar. Agricultorii îl...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Nick Carter, imaginea care a stârnit îngrijorare printre fani: „Pare bolnav, sper că nu e nimic grav!” Cum...
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensia din iulie va fi primită mai devreme. Vești bune pentru 2.500.000 de pensionari
Digi FM
Andreea Bălan, în costum de baie roșu și sandale cu toc, pe marginea piscinei. Distracție în prima vacanță a...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Will Smith regretă că a refuzat două dintre cele mai mari filme SF din istorie: "N-am mai spus asta...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills