„Cred că este un idiot”. Prințul Harry, criticat după ce s-a lăudat că a ucis în Afganistan. Talibanii au reacționat și ei

Data actualizării: Data publicării:
colaj cu printul harry și lider taliban
Anas Haqqani, lider taliban, îl acuză pe prințul Harry de crime de război FOTO: Profimedia Images

Un lider taliban i-a transmis prințului Harry că militanții pe care i-a ucis în Afganistan „nu erau piese de șah, au fost oameni”. În cartea sa de memorii, Harry spune printre altele că a ucis 25 de luptători talibani. Afirmația a fost criticată de specialiști militari și a fost catalogată drept riscantă, în timp ce oamenii obișnuiți care au vrut să exprime o părere despre subiect au spus că Harry a mers prea departe de data asta sau chiar că este „un idiot”.

Drept răspuns, Anas Haqqani, lider proeminent al talibanilor, a scris pe Twitter: „Domnule Harry! Cei pe care i-ai ucis nu erau piese de șah, erau oameni; aveau familii care le așteptau întoarcerea. Dintre ucigașii afganilor, nu mulți au decența ta să-și elibereze conștiința și să-și mărturisească crimele de război.

Harry a scris în cartea lui, „Spare”, despre cele două misiuni la care a participat în Afganistan. Volumul de memorii va fi lansat săptămâna viitoare, însă anumite publicații, între care și Sky News, au obținut înainte copii.

În carte, prințul dezvăluie că a ucis 25 de luptători și spune că nu i-a considerat „oameni”, ci „piese de șah” care fuseseră scoase de pe tablă.

„Nu a fost ceva care să mă umple de satisfacție, dar nici nu mi-a fost rușine”, a spus el.

Înainte de mesajul lui Haqqani de pe Twitter, un fost ofițer superior al armatei britanice a declarat pentru Sky News că afirmațiile lui Harry au fost „judecate strâmb” și ar putea incita la un atac asupra soldaților britanici.

Colonelul Richard Kemp, care a preluat comanda forțelor britanice în Afganistan în 2003, înainte de a se pensiona, a spus că sugestia prințului că soldații britanici sunt instruiți să-și considere inamicii ca fiind „mai puțin decât niște oameni” este deosebit de periculoasă.

Kemp, care s-a pensionat în 2006, a spus: „El a spus că armata britanică practic l-a antrenat - pe el și pe alți soldați - să-și vadă inamicul ca fiind mai puțin uman, la fel ca piesele de șah pe o tablă care să fie eliminate, ceea ce nu e așa. Este exact invers."

Fostul militar a mai spus că aceste comentarii ar putea „incita unii oameni să atace soldații britanici oriunde în lume”.

De asemenea, Kemp a mai spus că oamenii care îi susțin pe talibani ar putea fi acum „motivați să-l omoare pe Harry” din cauza amintirilor care au fost „reînviate”. „Să sperăm că nu vor reuși și sunt sigur că are o securitate suficient de bună”.

Cartea lui Harry include, de asemenea, o afirmație explozivă potrivit căreia a fost atacat fizic de fratele său William în timpul unei dispute din cauza căsătoriei sale cu Meghan Markle.

Harry mai recunoaște în carte că a luat cocaină și spune că i-a cerut tatălui său să nu se căsătorească cu Camilla.

„Cred că este un idiot”

Presa britanică a analizat în profunzime detaliile cărților, dar mulți oameni intervievați pe vineri pe stradă, la Londra, au spus că nu sunt interesați de subiect și nu au vrut să vorbească despre asta, potrivit Reuters.

Unii dintre cei care au fost dispuși să vorbească au spus că Harry a mers prea departe.

„Cred că este un idiot”, a spus Robin Parker, antreprenor. „Tatăl meu a fost în cel de-al Doilea Război Mondial și l-am întrebat odată când eram mic dacă a ucis pe cineva și a fost foarte reticent să spună ceva despre asta”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...