Un suporter a murit în timpul unui meci după ce a căzut din tribună: „Nu era nimic de făcut. A murit pe loc”

Data publicării:
stadion
Un suporter a murit în timpul unui meci din Argentina, după ce a căzut din tribună. FOTO: Shutterstock

Un suporter a murit în timpul unui meci din Argentina, după ce a căzut din tribună. Partida a fost suspendată, în urma incidentului, transmite Sky News.

Suporterul, care avea în jur de 50 de ani, a sărit și „a murit pe loc”, se arată într-un comunicat al clubului River Plate, care a jucat sâmbătă cu rivalii de la Defensa y Justicia pe Estadio Mas Monumental din Argentina.

Meciul a fost suspendat după 26 de minute din cauza incidentului.

„Serviciul medical a sosit imediat în zonă, la fel ca și poliția și diferite agenții de securitate. Tribuna în care se afla bărbatul era la 90% din capacitate. În momentul căderii, nu a existat o intervenție a unei terțe părți. S-a constatat, de asemenea, că nu a existat o situație violentă în tribună sau în jurul lui”, se arată într-un comunicat transmis de cei de la River Plate.

„A căzut de la aproximativ 15 metri, nu a fost împins. Nu era nimic de făcut. A murit pe loc”, a transmis un medic ajuns la locul incidentului.

Tribuna a fost închisă timp de 24 de ore pentru ca poliția să poată desfășura o anchetă.

Arbitrul meciului, Fernando Rapallini, a declarat pentru site-ul de fotbal Ole: „La un moment dat am auzit că în tribune se scanda să oprim jocul. Ne-au spus că este vorba despre o persoană în stare gravă, dar decesul nu fusese încă confirmat. Patru sau cinci minute mai târziu ne-au anunțat că a murit, așa că meciul a fost suspendat”.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul care a dispărut de pe harta României. Cu o istorie bogată și o populație însemnată, acum regiunea...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”