Viktor Orban, despre excluderea Rusiei din SWIFT: „Ungaria a arătat clar că vom sprijini toate sancțiunile”

Data publicării:
Russian President Vladimir Putin at a news conference in Moscow, Russia, on Feb 2, 2022 with the visiting prime minister of Hungary Viktor Orban
Viktor Orban și Vladimir Putin, în timpul unei conferințe de presă la Moscova. Foto: Profimedia

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că Ungaria va sprijini sancțiunile UE aplicate Rusiei și că nu va bloca niciuna din ele, inclusiv excluderea Rusiei din sistemul internațional bancar SWIFT. Și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, cere scoaterea Rusiei din SWIFT.

„Ungaria a arătat clar că vom sprijini toate sancțiunile, deci nu vom bloca niciuna, așa că noi vom accepta și sprijini ceea ce vor conveni prim-miniștrii Uniunii Europene”, a declarat sâmbătă Viktor Orban, potrivit The Guardian, care citează Reuters.

Mai devreme în cursul zilei de sâmbătă, Orban a spus că este de acord ca Rusia să fie blocată în sistemul bancar internațional SWIFT. Premierul ungar era considrat până acum cel mai apropiat lider din blocul comunitar de președintele rus Vladimir Putin.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat înaintea unei întâlniri cu cancelarul german Olaf Scholz că ar trebui luate în considerare toate sancțiunile.

„Am venit la Berlin să trezesc conștiința Germaniei, astfel încât să decidă sancțiuni cu adevărat dure, care să influențeze deciziile Kremlinuliui. Trebui să închidem Nord Stream 1 și 2, să nu ne mai bazăm pe materiile prime, să excludem instituțiile financiare rusești de pe piețele de capital, să confiscăm bunurile oligarhilor, să scoatem Rusia din sistemul SWIFT... toate opțiunile trebuie să fie pe masă”, a declarat Mateusz Morawiecki.

Italia, Franța, Cipru și-au exprimat acordul pentru excluderea Rusiei din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT, au anunțat autoritățile de la Kiev, care au purtat discuții cu țările europene. Acordul Ciprului era considerat important, deoarece Ciprul este o destinație majoră a investițiilor rusești. Germania încă se împotrivește excluderii Rusiei, motivând că „ar avea efecte masive asupra transferurilor de plăţi în Germania”.

Boris Johnson: „Cerem încetarea implicării Rusiei în sistmul SWIFT”

Și premierul britanic Boris Johnson a cerut scoeterea Rusiei din sistemul SWIFT.

„Cerem încetarea implicării Rusiei în sistmul SWIFT”, notat Johnosn într-un mesaj pe Twitter, în care enumeră măsurile luate de Marea Britanie în sprijinul Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri