Viktor Orban îi ia apărarea lui Trump, după violențele din SUA: "Nu ne place să fim judecaţi, prin urmare să nu judecăm alte ţări"

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban dă mâna cu donald trump
Viktor Orban și Donald Trump. Foto: Guliver/ Getty Images

Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii susţinători ai preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump în cadrul Uniunii Europene (UE), a atenţionat împotriva oricărei ingerinţe în treburile interne ale SUA după asaltul de miercuri asupra Capitoliului de la Washington, delimitându-se astfel de numeroasele condamnări ferme pe plan internaţional, informează vineri AFP.

"Nu ne place să fim judecaţi, prin urmare să nu judecăm alte ţări", a reacţionat vineri Viktor Orban, a cărui politică este cu regularitate criticată de instanţe internaţionale pentru atingeri aduse statului de drept. "Nu trebuie să ne amestecăm în ceea ce se întâmplă în America, este treaba lor", a insistat premierul Ungariei în timpul tradiţionalului său interviu săptămânal radiofonic. "Suntem convinşi că ei vor reuşi să-şi rezolve problemele", a mai spus el, citat de Agerpres.

În timpul campaniei electorale americane, Viktor Orban a declarat că vede în realegerea lui Donald Trump "cea mai bună soluţie pentru Europa Centrală" şi s-a lăudat că a fost surprins să primească un telefon din partea preşedintelui republican în timp ce se afla în bucătărie.

De asemenea, mass-media ungare apropiate guvernului de la Budapesta l-au descris pe Joe Biden drept un "comunist" şi un "marxist". Ele au difuzat şi acuzaţiile de fraudă formulate de Donald Trump după alegeri.

Evocând violenţele de la Washington, site-ul ungar Origo a denunţat "un haos total în timpul preşedinţiei lui Biden după nişte alegeri scandaloase".

Respingerea refugiaţilor, aversiunea faţă de un echilibru al puterilor, apetenţa pentru "fake news": Viktor Orban are acelaşi stil de guvernare ca şi Donald Trump, care l-a descris în trecut drept un lider "respectat în toată Europa", care "a făcut treabă bună", comentează AFP.

După victoria lui Joe Biden, Budapesta a atenţionat SUA împotriva revenirii politice sale de "export de democraţie".

Pe vremea când democratul Biden era vicepreşedinte în administraţia lui Barack Obama, Viktor Orban, aflat la putere din 2010, era vizat constant de critici privind atingeri aduse libertăţii presei, justiţiei şi societăţii civile. 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...