Viktor Orban va merge în Argentina pentru învestirea lui Javier Milei

Data publicării:
Premierul ungar Viktor Orba
Premierul ungar Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban va merge în Argentina, în decembrie, pentru a participa la ceremonia de învestire a noului președinte ales Javier Milei, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al lui Orban, Bertalan Havasi, potrivit agenţiei ungare de presă MTI, citate de Agerpres. 

Orban şi Milei au avut o convorbire telefonică, iar cu această ocazie premierul ungar l-a felicitat pe preşedintele ales al Argentinei. Acesta din urmă l-a invitat să participe la ceremonia sa de învestire din 10 decembrie, invitaţie acceptată de Orban, a spus purtătorul de cuvânt.

Viktor Orban a fost singurul lider al unei ţări membre a UE care, pe 1 ianuarie 2019, a participat la învestirea preşedintelui de extremă dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, care între timp şi-a încheiat mandatul şi a pierdut anul trecut alegerile prezidenţiale în faţa social-democratului Luiz Inácio Lula da Silva.

Javier Milei, politician de asemenea de extremă dreapta, l-a învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu 55,69% din voturi, pe candidatul peronist, actualul ministru al economiei, Sergio Massa, care a obţinut 44,3%.

El a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel, în timp ce programul său de politică internă cuprinde măsuri de terapie de şoc, precum închiderea Băncii Centrale, dolarizarea economiei şi reducerea drastică a cheltuielilor publice, în campania electorală purtând cu el o drujbă ca simbol al tăierii cheltuielilor.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...