Xi Jinping și Olaf Scholz au discutat despre relația economică China - UE

Data actualizării: Data publicării:
Olaf Scholz și Xi Jinping
Olaf Scholz și Xi Jinping au discutat prin videoconferință. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele chinez Xi Jinping au avut vineri o discuţie prin videoconferinţă, au informat surse oficiale de la Berlin şi Beijing, citate de Reuters. 

Cei doi lideri au discutat despre cooperarea economică, precum şi despre atacul Hamas asupra Israelului şi situaţia din regiune, a declarat într-un comunicat un purtător de cuvânt al guvernului german, conform Agerpres. 

De asemenea, Scholz şi Xi au abordat războiul din Ucraina. Discuţia a servit pentru a sublinia că un război nuclear nu trebuie să aibă loc şi nu poate fi câştigat, se menţionează în comunicatul Berlinului. 

Cooperarea dintre China şi Germania a devenit mai robustă, solidă şi dinamică, i-a spus preşedintele Xi cancelarului Scholz, a transmis televiziunea de stat chineză CCTV. 

Schimburile comerciale se dezvoltă constant, cu un entuziasm tot mai mare pentru investiţii reciproce, a afirmat preşedintele chinez. 

Se speră că Germania va impulsiona Uniunea Europeană să susţină principiile economiei de piaţă şi echităţii, şi să lucreze împreună cu China pentru a proteja piaţa concurenţială echitabilă şi liberul schimb, a mai spus Xi.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...