Focuri trase de militarii israelieni au ucis luni cel puțin 50 de persoane în Gaza. Cel puțin 23 au fost ucise și alte 200 rănite în apropierea unui centru de distribuție a ajutoarelor al Fundației Umanitare Gaza, susținută de SUA, a anunțat Ministerul Sănătății din Gaza, citat de Reuters.
„Am mers acolo crezând că vom primi ajutor pentru a ne hrăni copiii, dar s-a dovedit a fi o capcană, o crimă. Sfătuiesc pe toată lumea: nu mergeți acolo”, a spus Ahmed Fayad, unul dintre cei care au încercat să ajungă la centru de distribuție a ajutoarelor.
Israelul a ridicat parțial blocada de aproape trei luni impusă transporturilor de ajutoare umanitare în Gaza și a acordat responsabilitatea distribuirii unei mari părți a acestui ajutor către Fundația Umanitară Gaza (FUG), susținută de SUA și care operează în trei locații păzite de trupele israeliene.
Organizația Națiunilor Unite a respins propunerea israeliană, pe motiv că decizia de a distribui ajutoarele prin intermediul FUG este inadecvată, periculoasă și încalcă principiile imparțialității umanitare.
Armata israeliană nu a oferit niciun punct de vedere sau reacție la acuzațiile referitoare la deschiderea focului împotriva persoanelor adunate la centrul de distribuție a ajutoarelor.
Funația Umanitară Gaza a anunțat că a reușit să împartă peste trei milioane de mese în patru centre de distribuție, fără incidente.
Luni, autoritățile locale de sănătate au declarat că focurile de armă israeliene au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci în timp ce mulțimi de palestinieni s-au adunat de-a lungul drumului de coastă în așteptarea camioanelor de ajutor finanțate de ONU pentru a intra în zona de nord a fâșiei Gaza.
Martorii au spus că zeci de oameni disperați au jefuit patru camioane pline cu pachete cu alimente.
Israel acuză Hamas că deturnează ajutoarele umanitare. Hamas neagă și îi acuză pe israelieni că înfometează deliberat palestinienii din Gaza
Philippe Lazzarini, șeful agenției ONU pentru refugiați palestinieni UNRWA, a declarat într-o postare pe X: „Zeci de oameni au fost uciși și răniți în ultimele zile, inclusiv oameni înfometați care încercau să obțină mâncare dintr-un sistem letal de distribuție”.
Înainte de înființarea noului sistem, ajutorul a fost distribuit celor 2,3 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza, în principal de către agențiile ONU, cum ar fi UNRWA, care angajează mii de angajați în Gaza și operează sute de locații în enclavă.
Israelul spune că a trebuit să ia măsuri pentru că luptătorii Hamas au deturnat ajutorul alimentar. Militanții neagă acest lucru și spun că Israelul folosește foametea ca armă.
Lazzarini a spus că Israelul nu a ridicat restricțiile asupra agențiilor ONU, inclusiv UNRWA, care aduc ajutor, în ciuda abundenței de asistență gata să fie mutată în enclavă.
Autoritățile israeliene au anunțat că 292 de camioane cu ajutoare umanitare de la ONU și comunitatea internațională, inclusiv alimente și făină, au intrat în Gaza în ultima săptămână.
Înainte de incidentul de luni, Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puțin 300 de persoane au fost ucise și peste 2.600 rănite în apropierea locurilor de distribuire a ajutoarelor de când FUG și-a început operațiunile. Conform autorităților din Gaza, în campania militară declanșată de Israel în această enclavă, au fost uciși aproape 55.000 de palestinieni, majoritatea civili.
Editor : M.L.