Ziua funeraliilor. Mii de irakieni s-au adunat în Bagdad, pentru a lua parte la procesiuni şi strigă "Moarte Americii"

Data actualizării: Data publicării:
bagdad
FOTO: Al Iraqiya TV - captură CNN

Este ziua funeraliilor. Mii de oameni participă sâmbătă, încă de la primele ore, la Bagdad la funeraliile pentru oficialii militari uciși în atacul american lansat vineri. 

UPDATE 13.45. Trupul neînsufleţit al lui Soleimani va ajunge sâmbătă seară la Teheran, după care duminică va fi transportat în oraşul sfânt şiit Mashhad pentru o ceremonie ce va avea loc lângă sanctuarul Imamului Reza, au transmis Gardienii Revoluţiei.

"O ceremonie va avea ulterior loc la Teheran luni dimineaţă, apoi corpul pur al acestui soldat al poporului şi al naţiunii va fi înmormântat la Kerman marţi dimineaţă", se mai arată în comunicat.

Un mare grup de studenţi a anunţat organizarea pentru sâmbătă a unui priveghi pentru omagierea generalului Soleimani la Universitatea din Teheran. Ei se vor deplasa apoi la Aeroportul Mehrabad pentru sosirea sicriului cu corpul neînsufleţit.

UPDTE 11.00. Participanţii la acest cortegiu funerar care a trecut prin cartierul Kazimiya din Bagdad, unde se află un sanctuar şiit, au strigat "Moarte Americii" şi "Răzbunare pentru Abu Mahdi al-Muhandis".

Sicriele celor cinci irakieni au fost transportate la Kazimiya în maşini acoperite cu drapelul naţional şi care au trecut printre oamenii îmbrăcaţi complet în negru.

Sicriele celor cinci iranieni ucişi erau acoperite cu drapelul Iranului.

Prim-ministrul irakian Adel Abdel Mahdi este prezent la procesiune, scrie CNN.

O mașină care transportă sicriul lui Soleimani, cu un buchet de flori pe capotă, a trecut prin mijlocul mulţimii.


Primele funeralii sunt organizate pentru Abu Mahdi al-Muhandis, comandant al miliției irakiene, ucis şi el în atacul cu dronă comandat de Donald Trump.

Potrivit televiziunii de stat, o procesiune funerară va începe la ora locală 10:00, la templul Al-Kaduhm din Bagdad. Vor participa demnitari și oficiali guvernamentali, potrivit CNN. 

Cu o oră înainte de procesiunea funerară, străzile sunt deja pline de oameni îmbrăcați în negru. Vineri, după atac, irakienii s-au rugat în moschei, unii ținând afișe cu figurile oficialilor ucişi.

Trupul lui Qassem Soleimani va fi adus în Iran pentru înmormântare tot în cursul zilei de sâmbătă, a informat presa de stat din Iran. Generalul urmează să fie înmormântat marți în orașul său natal din Iran, Kerman.

Iran a declarat trei zile de doliu național pentru Soleimani.

Președintele Iranului, Hassan Rouhani, a vizitat familia lui Qasem Soleimani, generalul principal al țării care a fost ucis în greva drone americane din Irak, vineri. El a declarat că țara sa se va răzbuna pentru uciderea lui Soleimani.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri