Meme-uri virale pe seama vânătăilor de pe fața lui Cherecheș. Procuratura din Germania recunoaște că a folosit forța pentru că s-a opus

Data actualizării: Data publicării:
Cătălin Cherecheș
Foto: Captură video

Procuratura din Germania recunoaște că a folosit forța la încătușarea lui Cătălin Cherecheș pentru că acesta s-a opus. Așa se explică loviturile pe care le-am văzut în fotografia cu fostul primar din Baia Mare. Au apărut însă și multe glume după apariția în presă a celor două fotografii cu Cătălin Cherecheș, mai ales că în una dintre ele i-au fost editate rănile. Internauții au făcut mai multe meme-uri, iată câteva dintre ele.

Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenţii.

Cătălin Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, jud. Satu Mare, au declarat sâmbătă, 25 noiembrie, reperezentanții Poliției de Frontieră, într-o conferință de presă. Primarul din Baia Mare a ieșit din România cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să-l condamne definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...