OMS lansează un nou program de tratament gratuit pentru copiii bolnavi de cancer

Data publicării:
PTMzNGVlMzI2ZDI1OWFkNzU2YmJiZWVmZmJhYmEwM2E4.thumb
FOTO: Shutterstock

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat marţi un nou program destinat tratării gratuite a mii de copii bolnavi de cancer în ţările cu venituri mici şi medii, având ca obiectiv creşterea ratelor de supravieţuire, care stagnează, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„Ţările din faza pilot vor primi gratuit un flux neîntrerupt de medicamente împotriva cancerului la copii, a căror calitate va fi asigurată”, a explicat OMS într-un comunicat.

Mongolia şi Uzbekistanul vor fi primele ţări care vor beneficia de aceste livrări, urmate de Ecuador, Iordania, Nepal şi Zambia, celelalte participante la această etapă-test, potrivit agenţiei ONU.

Circa 5.000 de copii ar urma să beneficieze de această campanie în 2025, în cel puţin 30 de spitale din aceste şase ţări.

OMS subliniază că ratele de supravieţuire în cazul cancerelor la copii sunt adesea sub 30% în ţările cu venituri mici sau medii (clasificare bazată pe venitul naţional brut pe cap de locuitor), în timp ce în ţările cu venituri ridicate acestea sunt de aproximativ 80%.

„Prea mult timp, copiii care suferă de cancer nu au avut acces la medicamente care le salvează viaţa”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Alte şase ţări au fost invitate să se alăture programului, iar organizaţia speră să ajungă la 50 de participanţi în următorii cinci până la şapte ani, având ca beneficiari aproximativ 120.000 de copii.

Potrivit OMS, circa 400.000 de copii dezvoltă cancer în fiecare an, majoritatea având acces limitat la resurse medicale.

„Se estimează că 70% dintre copiii aflaţi în această situaţie mor de cancer din cauza unor factori precum lipsa unui tratament adecvat, întreruperile tratamentului sau medicamentele de proastă calitate”, a detaliat agenţia.

OMS a adăugat că livrările gratuite vor continua şi după faza pilot şi că se lucrează la asigurarea sustenabilităţii programului, care a fost anunţat în decembrie 2021.

Această campanie este realizată în parteneriat cu Spitalul de Cercetare Pediatrică St. Jude din Memphis, Statele Unite, care a finanţat lansarea sa cu 200 de milioane de dolari (194 de milioane de euro), potrivit OMS.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Detaliul din comunicatul Kremlinului care arată că Trump a fost jucat pe degete de Putin în discuția lor...
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani