Dacia a anunțat când lansează noul Duster și faceliftul pentru Logan și Sandero

Data publicării:
dacia logo

„În septembrie la Paris vom avea Sandero şi Logan facelift. Este vorba de o restilizare la mijlocul vieţii modelului. Pentru un salt puternic aşteptăm noul Duster. Dacia însă nu are o gamă suficient de mare pentru a avea noutăţi în fiecare an“, a spus Laurens van den Acker.

La Geneva, Dacia nu a avut nicio premieră majoră. Marca românească s-a prezentat însă cu noua transmisie robotizată Easy-R şi cu o nouă nuanţă pentru Duster. Începând cu anul acesta modelele Sandero şi Logan sunt dis­ponibile cu noua cutie de viteze fără pedală de ambreiaj atât pentru motorul pe benzină 0,9 TCe, cât şi pentru die­selul 1,5 dCi.

Dacia a înregistrat anul trecut o încetinire a creşterii în Europa, cu un avans de 5,1%, la aproape 383.000 de unităţi, pe o piaţă care a crescut cu aproape 10%. De asemenea, în cadrul grupului, Renault a crescut cu peste 11%, la aproape 878.000 de maşini, brandul franţuzesc fiind cel care a susţinut creşterea grupului. Pe de altă parte, după ce Dacia a pierdut teren în Franţa anul trecut, în februarie marca autohtonă a urcat cu 34%, de trei ori mai repede decât piaţa, iar la nivelul primelor două luni creşterea a fost de 15%, la circa 17.500 de unităţi, mai precizează Ziarul Financiar.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Au fost căsătoriți 13 ani. Imagini rare cu Ben Affleck și fosta soție Jennifer Garner, împreună în public...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu