Documentele necesare înmatriculării maşinii

Data publicării:
masina second hand

Dacă maşina este nouă, cumpărată din ţară sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, trebuie să luaţi cartea de identitate de la Registrul Auto Român sau de la societatea comercială de unde aţi cumpărat-o.

Completaţi apoi o cerere şi o fişă de înmatriculare, pe care le puteţi descărca de pe internet. Mergeţi la Direcțiile de impozite şi taxe locale să achitaţi taxa de înmatriculare: 60 de lei pentru maşini de până în 3 tone şi jumătate sau 145 de lei pentru cele mai grele.

Urmează obţinerea deciziei de calcul a timbrului de mediu şi achitarea acestuia la unităţile Trezoreriei Statului. Nu puteţi circula cu maşina dacă nu aveţi poliţa RCA, aşa că încheiaţi una. La unităţile CEC , plătiţi contravaloarea talonului, 37 de lei. Faceţi copii după Cartea de identitate a maşinii, actul de proprietate, buletin şi după dovada achitării timbrului de mediu.

La dosar se depune şi chitanţa că aţi plătit plăcuţele cu numărul de înmatriculare - 40 lei pentru număr la rând sau 85 lei pentru unul preferenţial. În cazul în care maşina este la mâna a doua, fişa de înmatriculare trebuie să conţină, suplimentar, semnăturile fostului şi noului proprietar, dar şi certificat de autenticitate RAR.

Dacă nu vă puteţi ocupa personal de dosar, puteţi trimite pe altcineva cu o procură specială la notarul public. Sau există firme specializate, dar acest serviciu va costa: între 130 şi 350 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
spectacol pe cer
Spectacol pe cerul Timişoarei
masini coada strada
Pașii pentru radierea mașinii
pasaport-1
UTILITAR | Ce acte sunt necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic
casa locuinta living
Cum îmbini confortul cu funcţionalitatea în locuinţă
retur
Utilitar | Cum returnăm produsele cumpărate
Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...