Klaus Iohannis: E inadmisibil ca o amendă să fie atât de mare încât omul să intre în faliment dacă o plăteşte

Data publicării:
5242c0c395f9cfbc76000000 1

„În general, o amendă este gândită pentru a-l pişca pe om la bani, ca să îşi dea seama că a greşit, astfel ca a doua oară să nu mai facă acelaşi lucru sau să încerce să nu mai facă. În niciun caz o amendă nu este gândită pentru a distruge viaţa acelui om sau pentru a-i distruge pentru ani situaţia financiară”, a spus Klaus Iohannis.

Acesta a continuat: „După părerea mea, este inadmisibil ca o amendă, indiferent pentru ce ai făcut, să reprezinte o sumă aşa de mare încât omul să intre în faliment dacă o plăteşte”.

Klaus Iohannis a menţionat că faptele care implică pagube foarte mari sau pierderea de vieţi omeneşti sunt deja infracţiuni şi vor fi tratate ca atare, de aceea amenda trebuie să fie ceva „făcut să îi atragă omului, într-un mod neplăcut, atenţia că a greşit”.

„Amenda trebuie să fie şi plătibilă. Trebuie să avem amenzi care să fie corelate cu veniturile. Că sunt unii şmecheraşi în Bucureşti care îşi permit orice este perfect adevărat, dar asta este cu totul altceva. Alţii trebuie să vadă să fie traşi la răspundere acei şmecheraşi, dacă fac ilegalităţi. Trebuie să ne gândim, totuşi, că majoritatea românilor nu sunt nici şmecheraşi, nici milionari. Sunt oameni care câştigă puţin şi încearcă şi ei să ducă o viaţă decentă”, a precizat prim-vicepreşedintele PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills