LA VOLAN. Autonomie de 200 de kilometri pentru Kia Soul EV

Data publicării:
kia

Dacă se știa deja că modelul ales pentru implementarea unui ansamblu electric este Soul, specificațiile tehnice și performanțele dinamice au fost până acum un mister. Kia a anunțatînsă zilele trecute că se bazează pe o autonomie totală de 200 de kilometri, valoare care este cosiderată dezirabila în urma testelor care încă se mai efectuează. Acumulatorii pe litiu-ion pot fi încărcațiîn cinci ore în cazul folosirii unei prize normale, dar existăși un încărcător special careîi poate readuce la cote maxime în doar 60 de minute.

În versiunea sa de serie, modelul Soul EV ar urma să fie pus în mișcare de o unitate electrică de 110 cai-putere, care va oferi un moment maxim de 284 newtoni-metru.

În cursul încercărilorfăcutepânăîn prezent, mașina a realizat sprintul de la zero la 100 de kilometri pe orăîn 12 secunde, în timp ce viteza maximă de rulare a fost de 145 de kilometri pe oră. O valoare oricum peste limitele legale de pe autostrăzile de pretutindeni, excepțiefăcâns celebrele autobahn-uri din Germania, nerestricționate de niciun fel.

Pentru cele mai tari noutăți, teste și reportaje auto, moto și chiar velo, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”