Număr unic pentru programări la RAR. Inspecţia tehnică periodică se face mai uşor

Data publicării:
2803rar-57337

Noul sistem constă într-un call center naţional, care va permite încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR, acces rapid la operatorul care efectuează programarea telefonică, alternativa programării în judeţe limitrofe dacă intervalul de aşteptare este mai mic, un tip de reacţie foarte scurt şi acţiuni uniforme în cazurile de creştere temporară a numărului de solicitări de programare.

Astfel, dacă un posesor de vehicul nu va dori să aştepte într-un judeţ aglomerat va avea opţiunea, după implementarea noului sistem, să aleagă un alt judeţ învecinat unde să-şi rezolve problema.

Noul sistem a necesitat o investiţie de 14.800 de euro, vizând printre altele updatarea programului computerizat şi va fi operaţional în maximum două luni, au anunţat joi reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR).

Programările vor putea fi făcute în continuare şi online, acestea acoperind anul trecut aproximativ 15% din cele peste 990.000 de activităţi programabile ale RAR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ora de linişte, în 2025. Când nu ai voie să faci zgomot dacă stai la bloc?
Digi FM
Val de ironii după ce o jurnalistă a criticat-o pe Lauren Sánchez, noua soție a lui Jeff Bezos: „Banii nu pot...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Furtuni în România. Tânăr ucis de trăsnet. În București, zborurile au fost deviate: „Pilotul ne-a arătat țara”
Newsweek
Ministrul muncii anunță creșteri uriașe de pensii pentru sute de mii de pensionari. Când dă banii?
Digi FM
Jessie J, un nou mesaj după ce a fost operată de cancer: „Nu a dispărut încă. Lupta cu cancerul nu e atât de...
Digi World
O sticlă cu un mesaj din copilărie, găsit după 31 de ani. A plutit din apele Scoției până în cele ale...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget