Descoperire arheologică majoră în România - urmele unui sat preistoric vechi de 6500 de ani au fost scoase la lumină

Data publicării:
obiecte de lut în sat preistoric
Foto: Captură Facebook/Vasile Diaconu

Un sat preistoric care datează din urmă cu 6500 de ani a fost descoperit de arheologii din județul Neamț, într-un sit arheologic din localitatea Topolița. Vasile Diaconu, arheologul care coordonează săpăturile, spune că au fost identificate reprezentări umane modelate din lut.

Arheologul Vasile Diaconu a declarat, pentru Agerpres, că au fost identificate numeroase reprezentări umane modelate din lut, obiectele fiind interpretate de specialişti ca având cu rol religios.

„Deşi se mai păstrează doar o aglomerare compactă de lut ars, cu o suprafaţă de aproximativ 16 metri pătraţi, această locuinţă a avut un mod interesant de construcţie, fiind realizată dintr-o structură lemnoasă, lipită cu lut, iar la un moment dat a fost abandonată şi incendiată. Ceea ce este remarcabil la aceste cercetări este faptul că au fost identificate numeroase reprezentări umane modelate din lut, iar aceste obiecte sunt interpretate de arheologi ca fiind piese cu rol religios. La o analiză atentă a acestor statuete, ca şi în cazul vaselor de lut, se observă un deosebit simţ artistic pe care îl aveau artizanii de acum mai bine de 6 milenii”, a spus Vasile Diaconu.

Aflat în marginea localităţii Topoliţa, situl arheologic are o suprafaţă de aproape 3 hectare, iar cercetările efectuate în 2017 de o echipă germană au evidenţiat existenţa în sol a mai multor structuri de locuire, cel mai probabil case.

Dacă anul trecut, echipa de arheologi a reuşit investigarea ruinelor unei construcţii, anul acesta au fost studiate noi perimetre din cadrul aşezării şi a fost descoperită încă o locuinţă. Alături de arheologi, la cercetări participă şi un grup de tineri din zona Târgu Neamţ, care au ales să îşi petreacă o parte din această vară muncind pe un şantier arheologic.

Diaconu, care coordonează săpăturile arheologice, a adăugat că acest sit este cu adevărat valoros din punct de vedere ştiinţific pentru că a beneficiat de investigaţii geo-fizice care au arătat că, în acest punct, există o aglomerare constituită din resturile a peste 20 de case preistorice.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...