Descoperire uriașă. Meteoritul „curcubeu” din Costa Rica ar putea conține „cărămizile vieții”, substanțele necesare apariției vieții

Data actualizării: Data publicării:
meteorit Costa Rica
FOTO: Center for Meteorite Studies/Arizona State University

Un mic meteorit poros a căzut în Costa Rica la 23 aprilie 2019, iar în interiorul său s-ar putea afla "cărămizile vieţii" - un cocktail de substanţe organice considerate de oamenii de ştiinţă necesare pentru apariţia vieţii, transmite Live Science, citată de Agerpres.

De dimensiunea unei maşini de spălat, meteoritul s-a dezintegrat la intrarea în atmosferă. Localnicii au găsit fragmente din acest meteorit împrăştiate în regiunea dintre două sate, La Palmera şi Aguas Zarcas. Deşi meteoriţii cad zilnic pe Pământ, aceste fragmente indică faptul că acest meteorit a fost unul special: asteroidul din care provine reprezintă o "fosilă vie" a începuturilor Sistemului Solar, fiind format din praful şi gazele din compoziţia nebuloasei din care avea să se nască Soarele şi Sistemul Solar. Aceste ingrediente, la rândul lor, sunt şi mai vechi, fiind formate în furnalul unor stele care s-au stins cu mult înainte ca Soarele să se aprindă.

Asteroizii care s-au format în acele momente de naştere a Sistemului Solar fac parte dintr-o clasă denumită condrite carbonice, fiind foarte bogaţi în carbon.

Meteoritul care a căzut în Costa Rica conţine compuşi complecşi ai carbonului, probabil chiar şi aminoacizi (din care se formează proteine şi chiar molecule ADN) dar şi alte substanţe complexe care pot îndeplini roluri importante în apariţia vieţii.

Dacă alţi asteroizi formaţi la începuturile Sistemului Solar au devenit părţi ale unor planete, asteroidul din care provine meteoritul ce a căzut în Costa Rica a rămas intact pentru cea mai mare parte a timpului, compoziţia sa fiind modificată doar de influenţa îndelungată a razelor solare care au contribuit la formarea unor compuşi chimici din ce în ce mai complecşi.

Un alt meteorit care a explodat în 1969 deasupra regiunii Murchison, din vestul Australiei, avea o compoziţie similară. Aminoacizii descoperiţi în fragmentele provenite din spaţiu au contribuit la răspândirea ideii că viaţa pe pământ îşi are probabil originea în substanţele chimice aduse de meteoriţii care au bombardat Pământul la scurt timp după formarea planetei noastre. La fel ca meteoritul din Murchison, acest fragment căzut în Costa Rica conţine praf galactic dinainte de aprinderea Soarelui pe braţul nostru din Calea Lactee.

Studiile despre noul meteorit nu sunt încă finalizate, iar oamenii de ştiinţă continuă să caute compuşi organici complecşi, poate chiar proteine, care chiar dacă ar fi existat şi în conţinutul meteoritului din Murchison, au dispărut de mult timp, fiind degradate de atmosfera terestră. Deja, conform cercetătorilor, meteoritul din Aguas Zarcas prezintă urme de aminoacizi ce nu au mai fost găsite nicăieri pe Pământ.

În curând, cercetătorii vor putea studia fragmente de asteroid în stare pură, complet necontaminate, odată ce sonda japoneză Hayabusa2, lansată în 2014 în misiunea de a colecta şi mostre din asteroidul Ryuku, îşi va trimite preţioasa încărcătură pe Pământ. De asemenea, în 2023, NASA va aduce pe Pământ mostre similare dintr-un alt asteroid, Bennu, care ar putea fi similar în compoziţie meteoritului căzut la Aguas Zarcas.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”