Fascinanta poveste a sondei care a prelevat probe de pe un asteroid. Ce răspunsuri ne poate aduce

Data actualizării: Data publicării:
sonda osiris rex - profimedia
Sonda Osiris-Rex lansată de NASA în 2016 a reușit să ia probe de pe asteroidul Bennu Foto: Profimedia

Noi, oamenii, vrem să aflăm un singur lucru în prezent: cum a apărut viața pe Pământ? Dar mai înainte trebuie să aflăm de unde a venit toată apa care se află pe planeta aceasta. Este foarte multă apă pe Pământ și nu știm cum a ajuns ea aici. Nu poți să afli asta studiind suprafața Pământului, pentru că aici totul s-a topit, a înghețat, s-a amestecat. De aceea, trebuie să ne îndreptăm privirile undeva, în spațiul cosmic. Iar printre puținele obiecte care au rămas neschimbate de acum vreo 4 miliarde de ani, când s-a format și planeta noastră, ar fi asteroizii, a explicat la Digi24 Adrian Șonka de la Observatorul Astronomic București.

Naveta NASA Osiris-Rex a reușit să ia mostre săptămâna aceasta de pe asteroidul Bennu. Până aici a fost o cale destul de lungă și încă va mai dura până când probele să ajungă pe Pământ, dar cercetătorii speră ca datele să-i ajute să afle mai multe detalii despre sistemul solar și despre apariția vieții pe planeta noastră.

Un asteroid din bucăți lipite

Asteroidul vizat de NASA avea o calitate foarte importantă: se apropia de Pământ. Nu era un asteroid foarte, foarte îndepărtat și puteam ajunge la el destul de repede. În plus, părea că el nu este, de fapt, o stâncă, așa cum ne imaginăm noi că sunt asteroizii, ci este, de fapt, compus din multe bucăți de alți asteroizi care s-au lipit, s-au sudat în timp. Și atunci, dacă luăm materie de pe el, putem să studiem mai multe tipuri de asteroizi și putem să vedem ce fel de apă este acolo, pentru că acesta conține și apă, ce fel de roci sunt și cum au evoluat ele de-a lungul timpului, a arătat Adrian Șonka.

Practic, am putut ajunge ușor la el și NASA a reușit să ia câteva grame de praf de pe suprafața sa acum câteva zile. Totul s-a întâmplat departe, la 300 de milioane de kilometri, pentru că asteroidul se apropie de noi, dar acum este departe. De-abia în martie va pleca înapoi spre Pământ sonda spațială cu materialul acela colectat.

Ce făcea sistemul nostru solar acum vreo 4 miliarde de ani?

Noi nu am apucat până acum să colectăm praf de pe foarte mulți asteroizi. Doar o dată s-a mai întâmplat până acum, în 2005.

Praful care ajunge pe Pământ, cel datorat meteorilor, este deja alterat de atmosferă și de locurile pe unde cade. De aceea, prin probele prelevate direct de pe suprafața asteroidului Bennu, în spațiu, vom afla foarte multe lucruri despre ce a pățit acel asteroid și ce făcea Sistemul Solar acum vreo 4 miliarde de ani, spune Adrian Șonka.

În prezent avem două sonde care au luat mostre direct de pe asteroizi, una trimisă de japonezi și cealaltă trimisă de NASA.

Cum a aterizat sonda pe un asteroid în mișcare

Sonda Osiris-Rex, trimisă de NASA, a ajuns de fapt în 2018 la asteroid. I-a luat cam doi ani până la destinație și de atunci până acum a trebuit să studieze, să găsească un loc foarte bun pentru asolizare, pentru că nu avea decât două șanse să ajungă pe suprafață.

Or, asteroidul a fost studiat, a fost cartografiat și de-abia acum a reușit să se apropie, într-un drum care a durat vreo patru ore. Practic, sonda s-a rotit în jurul asteroidului timp de doi ani și după ce a fost cartografiată toată suprafața, s-a găsit un loc lin. La suprafața acestuia se aflau foarte multe roci, care par a fi alterate de o grămadă de procese, dar s-a reușit asolizarea.

Când vom avea răspunsurile așteptate

Durează ani de zile nu numai să ajungă sonda la asteroid, ci și ca să ajungă înapoi pe Pământ, unde practic o vom recupera din aer. Până să aflăm răspunsurile pe care le aduce vor trece, așadar, ani.

În 2005, au fost aduse câteva zeci de fire de praf, care aproape nu se vedeau. Au fost studiate timp de câțiva ani de laboratoare din întreaga lume până când s-a determinat ceva precis cu privire la ele. Deci, așteptăm răspunsurile de la asteroidul Bennu abia peste câțiva ani, dacă sonda Osiris ajunge acasă teafără, cu probele prelevate.

Citiți și:  Sonda ajunsă pe asteroidul Bennu a colectat atât de multe roci încât a început să le scape. NASA: „Am fost victima propriului succes”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Revin radarele fixe pe șoselele din România. Lista completă cu drumurile care vor fi monitorizate
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă