Mormântul unui faraon neidentificat, vechi de peste 3.600 de ani, a fost descoperit în apropierea oraşului Abydos din Egipt

Data publicării:
mormant faraon
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

O echipă de arheologi a descoperit o mare cameră mortuară din calcar datând de aproximativ 3.600 de ani, dintr-o perioadă tulbure din istoria Egiptului Antic, în apropierea oraşului Abydos, transmite Reuters.

Camera mortuară aparţine unui faraon încă neidentificat.

Descoperirea acestui mormânt la adâncimea de 7 metri sub necropola antică de la Muntele lui Anubis a fost anunţată de Muzeul Universităţii din Pennsylvania şi de către arheologi egipteni, informează Agerpres. Acesta este cel de-al doilea mormânt regal antic descoperit în acest an în Egipt.

Camera mortuară descoperită în ianuarie la Abydos, un oraş important în Egiptul antic, aflat la aproximativ 10 km de apele Nilului, este goală - probabil fiind jefuită în urmă cu mult timp de hoţi de morminte. Numele regelui ce a fost odată îngropat acolo a fost iniţial scris în hieroglife pe cărămizile tencuite de la intrarea în cameră, alături de scene pictate înfăţişându-le pe zeiţele surori Isis şi Nephthys.

"Numele său a fost inscripţionat dar nu a supravieţuit distrugerilor produse de hoţii de morminte. Ar putea fi vorba de unul dintre faraonii Senaiib sau Paentjeni, cunoscuţi de pe alte monumente din Abydos - care au condus în această regiune - dar ale căror morminte nu au fost găsite", conform lui Josef Wegner, profesor de arheologie egipteană de la Universitatea din Pennsylvania. Wegner este unul dintre coordonatorii săpăturilor arheologice din sit.

Pe lângă intrarea decorată, camera mortuară cuprinde şi o serie de alte mici încăperi, acoperite de bolţi înalte de 5 metri, construite din cărămizi de lut.

Mormântul datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului, între anii 1640 - 1540 î.Hr., perioadă care marchează trecerea de la epoca Regatului de Mijloc la epoca Noului Regat, epocă de apogeu a puterii faraonilor.

"Istoria politică a acestei perioade este fascinantă şi incomplet cunoscută, fiind marcată de conflicte între diferite facţiuni ce au dat naştere în cele din urmă Noului Regat egiptean", susţine Wegner, curator al secţiunii dedicate Egiptului Antic de la Muzeul Universităţii din Pennsylvania.

Printre aceste facţiuni s-a numărat Dinastia din Abydos, formată dintr-o serie de regi care au condus părţi ale Egiptului superior şi regiunea de sud a Egiptului.

"Egiptul era fragmentat, la un moment dat, în patru regate rivale, printre care şi regatul Hyksos din Delta Nilului. Dinastia din Abydos era unul dintre acestea. Cum s-a fragmentat (Egiptul n.r.) şi apoi s-a reunificat ridică întrebări importante cu privire la schimbările sociale, politice şi tehnologice" ale vremii, conform lui Wegner.

Mormântul regelui neidentificat este construit în cadrul necropolei extinse a puternicului faraon Neferhotep I. Arhitectura sa face conexiunea între mormintele Regatului de Mijloc timpuriu şi mormintele regale ale celei de-a Doua Perioade Intermediare, conform lui Wegner.

"Pare să fie cel mai mare şi mai vechi (mormânt n.r.) din grupul Dinastiei din Abydos. Ar putea fi şi altele în aceeaşi zonă din apropierea mormântului lui Neferhotep I", a adăugat Wegner, a cărui echipă a descoperit în 2014 şi mormântul unui alt rege al Dinastiei din Abydos, pe nume Seneb-Kay.

"Acest mormânt este ca un predecesor al mormântului lui Seneb-Kay. Sunt şi altele în această zonă. Activitatea în aceste necropole regale se desfăşoară lent, cu minuţiozitate aşa că durează până pot fi anunţate rezultate", a mai precizat arheologul.

A Doua Perioadă Intermediară a început la aproape un mileniu după construcţia piramidelor din Giza în care se află mormintele unor faraoni ai Vechiului Regat. Numeroşi faraoni ai Noului Regat sunt îngropaţi în Valea Regilor din apropiere de Luxor, printre care şi copilul faraon Tutankhamon, al cărui mormânt din secolul XIV î.Hr. a fost descoperit în 1922.

Ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor a anunţat la 18 februarie că o echipă de arheologi britanico-egipteană a identificat un mormânt descoperit lângă Luxor şi datând din secolul XV î.Hr. ca aparţinând faraonului din Noul Regat Tutmes al II-lea.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Un bucureștean a reclamat o parcare ilegală, dar s-a trezit tot el amendat: „Prima și ultima mea sesizare la...
Newsweek
Cum primești pensie dacă ai lucrat și în afara țării? Ce faci dacă nu găsești bilete de tratament?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu