Nepotul celebrului explorator Jacques Cousteau dezvăluie cea mai mare stație de cercetare subacvatică

Data actualizării: Data publicării:
Proteus_fuse project com
Foto: Fuseprojct.com

Fabien Cousteau, nepotul celebrului explorator Jacques-Yves Cousteau, și designerul industrial Yves Béhar vor să construiască cea mai mare stație de cercetare subacvatică, la 20 de metri sub suprafața Mării Caraibelor, potrivit CNN.

Cei doi au dezvăluit planurile pentru Proteus Fabien Cousteau, un laborator modular de 4.000 de metri pătrați, care va oferi un adăpost cercetătorilor din întreaga lume care studiază oceanul – de la efectele schimbărilor climatice la potențiale descoperiri medicale.

Proiectată ca o structură circulară cu două etaje și sprijinită pe fundul oceanului cu stâlpi, stația va pune la dispoziție laboratoare, zone rezidențiale, centre medicale și o piscină din care scafandrii pot accesa fundul oceanului. Alimentată de energie eoliană și solară și prin conversia energiei termice oceanice, structura va avea, de asemenea, prima seră subacvatică pentru producția de alimente, precum și un studio de producție video.

Fabien și Cousteau vor ca Proteus se fie versiunea subacvatică a Stației Spațiale Internaționale, unde agenții guvernamentale, oamenii de știință și sectorul privat pot colabora în spiritul cunoașterii colective.

„Explorarea oceanului este de 1.000 de ori mai importantă decât explorarea spațială pentru supraviețuirea noastră, pentru viitorul nostru. Este chiar motivul pentru care existăm”, a spus Cousteau.

Potrivit lui Cousteau, va dura 3 ani până când Proteus va fi construit, în condițiile în care pandemia de coronavirus a întârziat deja proiectul.

Deși oceanele acoperă 71% din suprafața planetei, Administrația Națională pentru Oceane și Atmosferră (NOAA) din SUA estimează că oamenii au explorat doar aproximativ 5% și au cartografiat mai puțin de 20% din mările lumii.

În prezent, Pământul are un singur habitat subacvatic. Este vorba despre Aquarius, o stație de cercetare de 400 de metri pătrați situată în Florida Keys, în care Costeau a stat cu o echipă de acvanauți timp de 31 de zile în 2014. Proiectat în 1986 și deținut inițial de NOAA, habitatul a fost salvat în 2013 de Universitatea din Florida, după ce NOAA a pierdut finanțarea de la guvern pentru el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...