Cum să-ți salvezi telefonul pe care l-ai scăpat în WC

Data publicării:
minute 20hacks 20how 20to 20save 20your 20phone 20from 20water 20damage-35781

19% dintre oameni și-au scăpat, la un moment dat, telefonul mobil în toaletă, spun cei de la HackCollege.

Primul pas pe care trebuie să-l faci este să scoți cât mai repede telefonul din apă. Trebuie să-ți faci curaj, dacă vrei să-ți salvezi telefonul. Te vei spăla pe mâini mai târziu.

Apoi, dezasamblează-l și șterge cu un șervețel toate suprafețele telefonului. Dacă ai un iPhone, nu scoate bateria.

Introdu mobilul într-o pungă în care ai pus orez crud, și așază-l lângă o fereastră, într-un loc călduros. Așteaptă 24 de ore până să îl scoți de acolo și să-l pornești.

Dacă această metodă nu dă rezultate, sună-ți furnizorul și cere-i să-ți înlocuiască telefonul, gratuit. Deteriorările cauzate de apă sunt, de obicei, o situație care înseamnă sfârșitul garanției.

Este o singură modalitate prin care poți afla dacă apa a fost cea care a cauzat defectarea telefonului tău. Fiecare mobil are în componență o bucățică de hârtie albă, care devine roșie în contact cu apa.

Pentru telefoanele Apple, aceasta se află în interiorul mufei pentru căști. Pentru alte telefoane, e de obicei într-un colț în spatele bateriei.

Dacă hârtiuța este roșie, înlocuiește-o cu una albă și, cu puțin noroc, nu va observa nimeni și vei avea un telefon nou, spun cei de la HackCollege.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste un mic la Eforie Nord. Prețul i-a lăsat fără cuvinte pe turiști
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
Creșterea pensiilor la Mica Recalculare șanse uriașe să fie amânată. La fel indexarea din 1 ianuarie
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills