FOTO & VIDEO. Premieră mondială, la Arad: a fost cumpărată prima casă cu o monedă virtuală

Data publicării:
10750176 355816637949354 8344913467918813336 o

„Avem un living foarte mare, zonă de bucătărie. O baie destul de mare, aş spune eu. După care urmează un dormitor şi o grădină, în spate, unde este loc de grătar de grădină, de orice”, așa descrie casa noul proprietar.

Acesta nu a plătit cu bani reali casa de 90 de metri pătraţi, abia construită la marginea Aradului. A aflat despre noua monedă virtuală M-coin şi s-a gândit să investească. A cumpărat suma echivalentă în euro, la cursul de 50 eurocenţi pentru un M-coin. Actele s-au făcut în faţa notarului, valoarea din contract a fost declarată în moneda europeană, iar toate taxele s-au plătit în lei.

(Foto: facebook.com/mcoinclub)

„Din punct de vedere fiscal, acel impozit se va reţine la sursă de către notar şi se va vira la Administraţia Finanţelor Publice, în concluzie este o tranzacţie corectă din punct de vedere fiscal”, declară Călin Arusti, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţeană Finanţe Publice Arad.

Cel care a avut curaj să vândă proprietatea în schimbul unor monede virtuale are încredere că M-coinul va deveni tot mai valoros, iar tranzacția îi va aduce în final o sumă echivalentă cu câteva sute de mii de euro.

„Am încercat pe mai multe site-uri să promovez această casă, am promovat-o la valoarea de 54.000 de euro la vânzare, am primit câteva oferte, dar cea mai interesantă şi cea mai de perspectivă mi s-a părut aceasta”, spune Gelu Roman, vânzător.

(Foto: facebook.com/mcoinclub)

Tranzacţia de la Arad a fost prima cumpărare a unui bun real cu noua monedă virtuală.

„Şi noi am fost şocaţi şi entuziasmaţi deoarece cu Bitcoin s-au cumpărat două pizza, în mai 2010, adică a fost nevoie de un an şi jumătate pentru ca Bitcoin să fie schimbat cu ceva folositor. Acum a fost nevoie de numai două luni şi jumătate de la lansarea M-coin şi deja se pot cumpăra case cu această monedă”, spune Simon Karakas, managing officer M-coin.

În prezent M-coin are abia 2.000 de utilizatori şi este folosită ca modalitate de plată exclusiv în mediul online. După lasarea oficială ce va avea loc în Slovenia la jumătatea lunii mai, moneda electronică va putea fi folosită şi la agenţi economici, asemenea predecesoarelor sale Bitcoin sau eCoin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...