O companie a colectat miliarde de fotografii de pe internet, inclusiv de pe Facebook. Ce face cu ele

Data publicării:
FOREST CITY, NC - APRIL 19: A collage of profile pictures makes up a wall in the break room at the new Facebook Data Center on April 19, 2012 in Forest City, North Carolina. The company began construction on the facility in November 2010 and went live today, serving the 845 million Facebook users worldwide. (Photo by Rainier Ehrhardt/Getty Images)
Foto: GettyImages

O firmă care dezvoltă o unealtă de recunoaștere facială bazată pe inteligență artificială, pe care o vinde poliției și altor instituții guvernamentale, a colectat peste trei miliarde de imagini de pe internet, relatează The New York Times.

Imaginile respective au fost strânse de pe Facebook și alte rețele de socializare, site-uri, dar și din paginile „Despre noi” ale unor companii.

Clearview AI, un mic startup, a primit finanțarea inițială de la Peter Thiel, membru al consiliului director al Facebook și un personaj controversat în Silicon Valley. El a mai investit în proiecte controversate, precum Palantir, o companie misterioasă din domeniul Big Data care colectează și analizează informații pentru instituții guvernamentale, inclusiv CIA.

Fondatorul Clearview AI a declarat pentru New York Times că „Facebook știe” despre colectarea de imagini de pe platforma sa, deși tehnologia de recunoaștere facială este interzisă în San Francisco.

Prin comparație, alte rețele de socializare, precum Twitter, nu le permit roboților să preia conținut publicat pe platformele lor. Clearview AI se bazează, însă, pe faptul că la nivel federal practica nu este restricționată în SUA.

„Aceasta este o demonstrație tulburătoare a realității periculoase care este reprezentată de tehnologia de recunoaștere facială astăzi și arată nevoia urgentă ca aleșii să împiedice imediat folosirea tehnologiei de către oamenii legii”, a declarat avocatul Nathan Freed Wessler, de la American Civil Liberties Union (ACLU), potrivit Mediafax. El a adăugat că poliția nu ar trebui să poată să ancheteze pe cineva folosindu-se de o tehnologie susceptibilă la erori și care nu este reglementată.

Clearview susține că folosește doar imagini care erau publice la momentul în care au fost colectate. Facebook a anunțat că va investiga serviciul și modul în care folosește datele de pe platforma sa.

Jurnalista de la New York Times a folosit unealta și a reușit să colecteze imagini, în care apare ea, din ultimii 10 ani.

Deocamdată, tehnologia este folosită doar de oamenii legi, dar Clearview vrea să o vândă și către producătorii de ochelari pentru realitate augmentată sau alte dispozitive purtabile. Asta înseamnă că o persoană care va purta un astfel de dispozitiv va putea obține în timp real informații despre oamenii pe care îi întâlnește.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri