O pasăre din Noua Zeelandă a doborât recordul pentru cel mai lung zbor fără întrerupere. Ce distanță a parcurs înaripata

Data publicării:
pasare se hraneste la mal
Sitarul, pasărea care zboară cel mai mult fără oprire. Foto: Facebook / Miranda Shorebird Centre

O pasăre a zburat fără întrerupere din Alaska până în Noua Zeelandă, stabilind un posibil nou record mondial pentru cel mai lung maraton migrator, a anunțat vineri departamentul pentru conservare din Noua Zeelandă, potrivit DPA, preluată de Agerpres. Pasărea azburat peste 12.000 de kilometri peste oceanul Pacific, iar oamenii de știință spun că are corpul foarte aerodinamic și este extrem de bine adaptată zborurilor pe distanțe lungi.

Exemplarul în cauză, un mascul aparţinând speciei sitar de mal nordic (kuaka, în limba maori - n.r.), botezat 4BBRW, a fost monitorizat în timpul zborului său de peste 12.000 de kilometri peste Oceanul Pacific timp de nouă zile, a precizat departamentul pentru conservare într-un comunicat.

Prin comparație, cel mai lung zbor cu avionul fără întrerupere este cursa Singapore - New York, pe o distanță de aproape 13.500 de kilometri.

Recordul precedent pentru un zbor neîntrerupt al unei păsări era de 11.680 de kilometri şi a fost stabilit în 2007.

„Este cu adevărat un campion. Anul acesta, mai mult ca niciodată, este un fapt care poate binedispune oamenii, chiar dacă putem deveni puţin invidioşi pe păsările care nu sunt nevoite să stea în carantină şi să se supună controalelor de la frontieră”, a spus Keith Woodley, manager al Pukorokoro-Miranda Shorebird Centre.

În total, anul acesta 4BBRW a zburat cel puțin 28.000 de kilometri în timpul migrației.

Monitorizarea zborului păsării a permis cercetătorilor să înţeleagă mai bine modul prin care condiţiile meteorologice afectează migraţia, a precizat Woodley.

„Ştim că vântul este o parte importantă a strategiei de migraţie şi că, asemenea unui ciclist, păsările vor încerca să prindă vântul din spate, dar nu vor reuşi întotdeauna”, a adăugat acesta.

Sitarii de mal migrează din Noua Zeelandă înspre China în luna martie, făcând popas deasupra Mării Galbene pentru a se hrăni, după care pornesc spre Alaska în luna mai, unde îşi petrec perioada de vară.

Ei migrează înapoi în Noua Zeelandă în septembrie.

Sitarii îşi dublează greutatea înainte de a porni în călătorie, îşi sporesc numărul de globule roşii şi îşi contractă sistemul digestiv, a explicat Woodley.

„Au tendinţa de a-şi recăpăta forţele foarte rapid, dar nu ştim cât de mult durează acest lucru după un zbor. Se pare că au un metabolism foarte accelerat”, a spus Woodley. 

sitar
Traseul sitarului, din Alaska până în Noua Zeelandă. Foto: Facebook / Miranda Shorebird Centre

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget