Ora Pământului: Competiţia pentru Capitala Earth Hour 2014 în România a început

Data publicării:
ora pamantului

 

Programată pentru 29 martie, în intervalul 20.30 - 21.30, Ora Pământului continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, pentru ca instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii să-şi arăte preocuparea pentru mediu şi capacitatea de mobilizare.

În cadrul competiţiei pentru Capitala Earth Hour, lansată de WWF-România în 2012, primăriile din toată ţara s-au întrecut în proiecte de mediu pentru transformarea oraşelor în locuri mai prietenoase cu oamenii şi resursele naturale.

În 2012 şi 2013, în etapa finală a concursului în care au intrat de fiecare dată doar trei oraşe, s-au strâns şi s-au trimis la unităţile locale de reciclare 22 de tone şi, respectiv, 9 tone de PET-uri. Oraşele care au avut cea mai mare contribuţie la aceşti "munţi" de plastic, care altfel ar fi ajuns într-un depozit de deşeuri sau în natură, au fost Bistriţa şi, respectiv, Timişoara.

Anul acesta, oraşele, reprezentante de primării, instituţii de învăţământ, ONG-uri şi asociaţii locale, centre culturale, biblioteci, muzee sau galerii, sunt invitate să organizeze acţiuni şi evenimente diverse pentru comunităţile lor în decurs de o lună: Luna Earth Hour. La final, oraşul care se va remarca prin acţiuni variate şi cu impact în comunitate şi cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va câştiga titlul de Capitală Earth Hour.

Reprezentanţii oraşelor pot organiza, printre altele, acţiuni de educaţie ecologică, mini-proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în şcoli/licee, ieşiri în natură, observaţii astronomice, evenimente gastronomice cu produse tradiţionale/producători tradiţionali şi evidenţierea rolului esenţial, dar puţin ştiut pe care aceştia îl au în conservarea naturii în zonele de producţie, expoziţii pe teme de mediu, conferinţe, acţiuni de conştientizare şi responsabilizare a cetăţenilor.

Înscrierea în concurs se poate face între 3 şi 12 martie, organizarea evenimentelor locale, în perioada 3 - 29 martie, iar trimiterea unui rezumat al evenimentelor organizate şi a documentelor-suport, între 31 martie şi 7 aprilie 2014.

WWF-România va evalua documentaţia trimisă şi va anunţa oraşul câştigător al titlului Capitala Earth Hour pe 15 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...