Studiu. Porcii pot fi antrenați să folosească un joystick și să se joace pe computer

Data actualizării: Data publicării:
porci in ferma
Fermă de porci. Foto: Getty Images

Porcii sunt considerați de multă vreme mai mai inteligenți decât alte animale, dar acum cercetătorii susțin că au învățat porcii să folosească un joystick, ceea ce ar sugera că sunt chiar mai deștepți decât se credea până acum, relatează The Guardian.

Anterior, s-a descoperit că porcii sunt capabili să îndeplinească o serie de sarcini, inclusiv rezolvarea de puzzle-uri și învățarea unor comenzilor precum „șezi”.

Acum, cercetătorii din SUA spun că au antrenat cu succes patru porci pentru a folosi un joystick și a controla un cursor pe monitor.

„Este posibil ca porcii să fie mai capabili să învețe, să înțeleagă și să răspundă decât am crezut până acum”, a spus prof. Candace Croney de la Universitatea Purdue, coautor al cercetării.

Croney și Sarah Boysen, alt coautor al studiului, au scris în revista Frontiers in Psychology cum au folosit recompense alimentare pentru a-i antrena pe porci să miște joystick-urile folosindu-și boturile, în timp ce priveau ecranul unui computer.

Cercetătorii au prezentat apoi celor 4 animale un joc video în care porcii au trebuit să folosească joystick-ul pentru a manevra cursorul până când s-a ciocnit de una dintre cele patru structuri asemănătoare unor ziduri de pe ecran. În momentul coliziunii, computerul scotea un anumit sunet, iar porcul primea o delicatesă.

Cu cât aveau mai mult succes, cu atât numărul „zidurilor” de pe monitor scădea.

„Faptul că porcii au atins acest nivel de succes într-o sarcină care era în mod clar în afara cadrului lor normal de referință este în sine remarcabil și arată flexibilitatea lor comportamentală și cognitivă”, scriu cercetătorii, adăugând că încurajarea din partea „antrenorului” a părut a fi la fel de importantă ca delicatesele, dacă nu chiar mai importantă, pentru a stimula animalele.

Cu toate acestea, porcii nu s-au descurcat la fel de bine ca alte animale, cum ar fi maimuțele rhesus.

Cercetătorii spun că acest lucru poate fi legat de diferențele în capacitatea de a înțelege conceptul jocului, dar ar putea fi implicați și alți factori, inclusiv faptul că porcii au o dexteritate limitată și erau nevoiți să privească în jos și în sus în timpul jocului, ca rezultat al deplasării joystick-ului cu botul.

Echipa sugerează că ecranele tactile s-ar putea dovedi mai potrivite pentru a testa în continuare capacitățile cognitive ale porcilor.

Dr. Emily Bethell, lector universitar specializat în cunoașterea, comportamentul și bunăstarea socială a primatelor la Universitatea John Moores din Liverpool, care nu a fost implicată în studiu, este de acord că este necesar ca experimentele să fie adapate la animalele implicate, dar a spus că studiul confirmă ceea ce mulți experți știu deja: „Porcii sunt deștepți”.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Ajutor la pensie de 2.000 lei. Șeful Casei de Pensii spune ce pot face pensionarii cu acești bani
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal