Un an de emisie „Jurnalul de Ştiinţe”

Data publicării:
22471909_10155796559739288_953128039_o

Emisiunea „Jurnalul de Ştiinţe”, producția proprie marca Digi World și realizată sub coordonarea Teodorei Safta, împlinește în luna februarie 2018, un an de la prima emisie.

„Jurnalul de Ştiinţe, o nouă producţie proprie marca Digi World, debutează vineri, de la ora 19:00”. Este primul anunţ public despre emisiunea care v-a adus în fiecare sfârşit de săptămână noutăţile ştiinţifice din întreaga lume.

În cele zece minute ale fiecarei ediţii, am aflat cât de important este să cunoaştem stelele şi planetele sistemului nostru solar şi dacă mai sunt lumi ca a noastră. Am descoperit proiecte de maşini zburătoare şi trenuri subterane care ne vor transporta la viteze uluitoare, senzori, organe artificiale şi tratamente medicale revoluţionare şi aparate care ne schimbă viaţa. Cunoaşterea în doze precise.

O emisiune destul de greu de realizat, la care munceşte o echipă întreagă, cameramani, asistenţi de filmare, editori video şi producători. Iar când adaugi şi multă pasiune, nu are cum să nu îţi iasă. Ştim că vă bizuiţi pe noi, aşa că vom continua să căutăm ştirile care vă interesează şi le vom explica pe înţelesul tuturor. Mulţumim că ne urmăriţi!”, spune Teodora Safta, realizatorul emisiunii.

Fiecare ediţie a fost filmată în locuri în care ştiinţa este la ea acasă. Spre exemplu, la Politehnica Bucureşti am văzut un laborator de realitate virtuală, am descoperit programe de inteligenţă artificială şi roboţi care ajută copiii cu autism. La Casa Experimentelor şi Muzeul Simţurilor am văzut iluzii spectaculoase şi am rezolvat probleme de fizică şi matematică.

La Muzeul Căilor Ferate am descoperit biroul inginerului român Anghel Saligny şi am aflat povestea primului macaz de lemn din lume.

La Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” am găsit primul automobil aerodinamic din lume – maşina în formă de picătură de apă construită de Aurel Persu şi primul laser românesc.

Şi le mulţumim tuturor colaboratorilor noştri!

Din octombrie 2017, cele zece minute de ştiinţă s-au transformat în 25 pentru că emisiunea se difuzează şi pe postul de ştiri Digi24 (sâmbăta, de la ora 16:30). Fiecare ediţie poate fi urmărită şi LIVE pe www.digi24.ro sau în pagina dedicată emisiunii de pe site.

Jurnalul de Ştiinţe” se difuzează în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World şi de la ora 23:00, pe Digi Life. Iar sâmbăta, de la 16:30, într-un format mai mare, de 25 de minute, pe Digi24.

Digi World şi Digi Life sunt două canale de filme-documentare din portofoliul RCS & RDS care propun publicului o abordare modernă şi adaptată la cele mai noi descoperiri din lumea ştiinţei, precum şi la stilul de viaţă al momentului. Grilele de programe conţin filme documentare şi emisiuni despre ştiinţă si tehnologie, geografie şi călătorie, emisiuni cu indicaţii practice, dar şi producţii proprii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...