Galerie Foto Una dintre cele mai mari centrale solare termice, văzută odată drept viitorul energiei curate, se va închide după 11 ani de funcționare

Data publicării:
centrala solară Ivanpah din deșertul Mojave, SUA
În 2014, Ivanpah era cea mai mare centrală solară din lume. 11 ani mai târziu, compania care o deține a anunțat că o va închide. Colaj foto: Profimedia Images

De la distanță, centrala solară Ivanpah arată ca un lac sclipitor din mijlocul deșertului Mojave. De aproape, arată ca o construcție de pe o planetă extraterestră – o rețea cu sute de mii de oglinzi îndreptate înspre trei turnuri solare, fiecare din ele mai înalt decât Statuia Libertății, potrivit CNN. La doar 11 ani după ce a fost deschisă centrala, considerată la acea vreme viitorul energiei solare, compania care deține instalația se pregătește să o închidă.

NRG Energy a anunțat în ianuarie că renunță la contractele cu companiile de energie electrică și că se pregătește să închidă centrala solară la începutul anului următor. Rețeaua construită în deșert ar putea apoi să fie reutilizată pentru un nou tip de energie solară.

Pentru critici, Ivanpah este o risipă uriașă de bani care a avut un impact negativ asupra mediului și faunei din deșert. Pentru alții, astfel de eșecuri sunt doar consecințe normale ale cursei pentru găsirea soluției câștigătoare pentru tranziția înspre energia curată.

Sute de mii de oglinzi controlate de calculator numite „heliostate” sunt orientate mereu către Soare și concentrează razele sale înspre cele trei turnuri. Foto: Shutterstock
Sute de mii de oglinzi controlate de calculator numite „heliostate” sunt orientate mereu către Soare și concentrează razele sale înspre cele trei turnuri. Foto: Shutterstock

Sute de mii de oglinzi controlate de calculator numite „heliostate” sunt orientate mereu către Soare și concentrează razele sale înspre cele trei turnuri. Foto: Shutterstock | Poza 1 din 12
Sute de mii de oglinzi controlate de calculator numite „heliostate” sunt orientate mereu către Soare și concentrează razele sale înspre cele trei turnuri. Foto: Shutterstock
Fiecare turn solar are în jur de 140 de metri înălțime și este echipat cu boilere pline cu apă în vârf. Foto: Shutterstock | Poza 2 din 12
Fiecare turn solar are în jur de 140 de metri înălțime și este echipat cu boilere pline cu apă în vârf. Foto: Shutterstock
Energia solară super-concentrată transformă apa în aburi care antrenează o turbină pentru a produce electricitate. Foto: Profimedia Images | Poza 3 din 12
Energia solară super-concentrată transformă apa în aburi care antrenează o turbină pentru a produce electricitate. Foto: Profimedia Images
Centrala Ivanpah are capacitatea să alimenteze peste 140.000 de locuințe din California. Foto: Profimedia Images | Poza 4 din 12
Centrala Ivanpah are capacitatea să alimenteze peste 140.000 de locuințe din California. Foto: Profimedia Images
Unul dintre marile avantaje ale acestei tehnologii este capacitatea de a înmagazina căldură, ceea ce permite producerea de electricitate chiar și pe timpul nopții sau când vremea nu este însorită, fără a fi nevoie de baterii. Foto: Profimedia Images | Poza 5 din 12
Unul dintre marile avantaje ale acestei tehnologii este capacitatea de a înmagazina căldură, ceea ce permite producerea de electricitate chiar și pe timpul nopții sau când vremea nu este însorită, fără a fi nevoie de baterii. Foto: Profimedia Images
Când s-a deschis, în 2014, a devenit cea mai mare centrală solară termică din lume, acoperind o suprafață de 13 kilometri pătrați de deșert. Foto: Profimedia Images | Poza 6 din 12
Când s-a deschis, în 2014, a devenit cea mai mare centrală solară termică din lume, acoperind o suprafață de 13 kilometri pătrați de deșert. Foto: Profimedia Images
Centrala Ivanpah, construită aproape de granița dintre statele California și Nevada, se bazează pe tehnologia solară termică cu concentrarea radiației solare directe. Foto: Profimedia Images | Poza 7 din 12
Centrala Ivanpah, construită aproape de granița dintre statele California și Nevada, se bazează pe tehnologia solară termică cu concentrarea radiației solare directe. Foto: Profimedia Images
Tehnologia se bazează pe o aliniere perfectă a oglinzilor astfel încât razele soarelui să se reflecte mereu în același focar. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 12
Tehnologia se bazează pe o aliniere perfectă a oglinzilor astfel încât razele soarelui să se reflecte mereu în același focar. Foto: Profimedia Images
Cea mai mare problemă pentru Ivanpah este faptul că tehnologia panourilor solare fotovoltaice a devenit o alternativă mult mai ușor de utilizat și mai ieftină. Foto: Profimedia Images | Poza 9 din 12
Cea mai mare problemă pentru Ivanpah este faptul că tehnologia panourilor solare fotovoltaice a devenit o alternativă mult mai ușor de utilizat și mai ieftină. Foto: Profimedia Images
Pentru critici, Ivanpah este o risipă uriașă de bani care a avut un impact negativ asupra mediului și faunei din deșert. Foto: Shutterstock | Poza 10 din 12
Pentru critici, Ivanpah este o risipă uriașă de bani care a avut un impact negativ asupra mediului și faunei din deșert. Foto: Shutterstock
Pentru alții, astfel de eșecuri sunt doar consecințe normale ale cursei pentru găsirea soluției câștigătoare pentru tranziția înspre energia curată. Foto: Profimedia Images | Poza 11 din 12
Pentru alții, astfel de eșecuri sunt doar consecințe normale ale cursei pentru găsirea soluției câștigătoare pentru tranziția înspre energia curată. Foto: Profimedia Images
În 2014, Ivanpah era cea mai mare centrală solară din lume. 11 ani mai târziu, compania care o deține a anunțat că o va închide. Colaj foto: Profimedia Images | Poza 12 din 12
În 2014, Ivanpah era cea mai mare centrală solară din lume. 11 ani mai târziu, compania care o deține a anunțat că o va închide. Colaj foto: Profimedia Images
,

Tehnologia care stă la baza centralei – instalația solară termică cu concentrarea radiației solare directe – a fost considerată o mare reușită.

Cum funcționează? Sute de mii de oglinzi controlate de calculator numite „heliostate” sunt orientate mereu înspre Soare și concentrează razele sale înspre trei turnuri, fiecare având în jur de 140 de metri înălțime, echipate cu boilere pline cu apă în vârf.

Energia solară super-concentrată transformă apa în aburi care antrenează o turbină pentru a produce electricitate. Unul dintre marile avantaje ale acestei tehnologii este capacitatea de a înmagazina căldură, ceea ce permite producerea de electricitate chiar și pe timpul nopții sau când vremea nu este însorită, fără a fi nevoie de baterii.

Nipton,,California,/,Usa-,August,30th,2016:,Ivanpah,Concentrated,Solar
Fiecare turn solar are în jur de 140 de metri înălțime și este echipat cu boilere pline cu apă în vârf. Foto: Shutterstock

Când s-a deschis, în 2014, Ivanpah a devenit cea mai mare centrală solară termică din lume, acoperind o suprafață de 13 kilometri pătrați de deșert.

„Acest proiect este simbolul progresului entuziasmant pe care îl vedem în toată industria”, a spus secretarul american al energiei de la acea vreme, Ernest Moniz, la evenimentul de deschidere a centralei, în februarie 2014.

Așadar, ce n-a mers bine? În primul rând, tehnologia s-a dovedit greu de gestionat și nu a funcționat niciodată pe cât de bine se preconiza, a explicat Jenny Chase, analist în domeniul energiei solare de la BloombergNEF.

cetrală-solară-ivanpah-mojave-10
Pentru unii, astfel de eșecuri precum cel al centralei Ivanpah sunt doar consecințe normale ale cursei pentru găsirea soluției câștigătoare pentru tranziția înspre energia curată. Foto: Profimedia Images

Centralele de acest gen sunt foarte greu de operat din punct de vedere tehnic. Ele combină toate părțile mecanice complicate ale unei centrale pe bază de combustibili fosili, la care se adaugă dificultățile pe care le presupune o sursă de energie distribuită.

Tehnologia se bazează pe o aliniere perfectă a oglinzilor astfel încât razele soarelui să se reflecte mereu în același focar, ceea ce este foarte greu de realizat, potrivit lui Chase.

Dar, poate, cea mai mare problemă pentru Ivanpah este faptul că tehnologia panourilor solare fotovoltaice a devenit foarte, foarte ieftină.

În unele țări „poți practic să cumperi un modul solar cu prețul unui panou de gard”, a spus Chase. Când centrala de la granița dintre statele California și Nevada a fost construită, „nimeni nu visa că fotovoltaicele vor ajunge atât de ieftine, iar cu bateriile se întâmplă ceva asemănător”.

cetrală-solară-ivanpah-mojave-7
Unul dintre marile avantaje ale acestei tehnologii este capacitatea de a înmagazina căldură, ceea ce permite producerea de electricitate chiar și pe timpul nopții sau când vremea nu este însorită, fără a fi nevoie de baterii. Foto: Profimedia Images

Un purtător de cuvânt pentru NRG a spus că prețurile erau competitive atunci când au fost semnate primele contracte în 2009. Cu timpul, însă, progresul altor tipuri de tehnologii solare „a dus la opțiuni mai eficiente, ieftine și flexibile pentru producerea sustenabilă a energiei curate”.

Activiștii de mediu spun că centrala a avut un impact negativ și asupra faunei locale.

Cu toate că deșertul Mojave pare locul ideal pentru generarea energiei solare, el este și un habitat crucial pentru broasca țestoasă de deșert, o specie amenințată cu dispariția.

O altă problemă o reprezintă numărul mare de păsări care au murit, fiind incinerate în zbor de razele foarte încinse reflectate de oglinzi.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills