Eugenie Bouchard, adversara Simonei Halep în semifinale la Wimbledon, marea speranță a tenisului feminin canadian

Data publicării:
1477419 536734893090345 991369343 n

Eugenie Bouchard este marea speranţă a tenisului feminin canadian. La 20 de ani, jucătoarea din Montreal a reuşit o performanţă fabuloasă. A ajuns în semifinale la toate turneele de Grand Slam din acest an. Bouchard a avut o ascenisune uriaşă în 2013. În ianuarie era pe locul 32, iar acum a ajuns pe 13.

Victoria de la Nurnberg a fost prima din carieră într-o finală WTA. Şi banii câştigaţi din premii s-au înmulţit. Până acum, canadianca a strâns peste 1,7 milioane de dolari din tenis. Bouchard ştie ce înseamnă să ridici deasupra capului un trofeu la Wimbledon. În 2012, a fost campionă la juniori.

Viaţa canadiencei s-a schimbat radical după rezultate uriaşe din ultimul timp. A devenit una dintre cele mai populare jucătoare de tenis pe Facebook, cu peste peste 600.000 de fani. Organizatorii turneelor WTA o invită deseori la acţiuni de promovare a sportului alb.

Bouchard s-a transformat şi într-o imagine comercială pentru posturile de televiziune din Canada. Pe lângă numeroasele interviuri, a 13-a jucătoare a lumii a acceptat diverite provocări, cum ar fi cea de prezentatoare meteo. Bouchard are şi un idol în circuitul WTA. O admiră pe Maria Şarapova, cea care a învins-o însă în toate cele trei înfruntări directe.

Meciul dintre Simona Halep și Eugenie Bouchard din semifinalele de la Wimbledon se va disputa mâine, cu începere de la 16:30 și va fi transmis de Digi Sport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Capăt de drum pentru Călin Georgescu! Nu mai are nicio șansă, planul s-a aflat: „Aruncat în ochii oamenilor...
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Pro FM
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă...
Film Now
Elsa Pataky, irezistibilă într-o rochie cu spatele gol și cu un decolteu imposibil de ignorat. Soția lui Thor...
Adevarul
O nutriționistă specializată în oncologie dezvăluie gustarea simplă și accesibilă care ajută la reducerea...
Newsweek
Cine trebuie să te întrețină la pensie? Care rude sunt obligate să aibă grijă de pensionari
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Brooke Shields și Christopher Atkins, despre scenele de nuditate din Laguna albastră: "Voiau cu disperare să...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”