INTERVIU. Câte goluri vrea să înscrie Adrian Mutu în acest sezon

Data publicării:
11 2001mutu-43295

Înaintea meciului PSG - Ajaccio, Adi Mutu le-a acordat un interviu jurnaliştilor de la cotidianul "Le Parisien". Internaţionalul român spune că este mulţumit de modul în care a jucat în turul campionatului.

„Aş spune că prima parte a sezonului a fost una bună, având în vedere că am venit în Corsica după o pauză de cinci luni. Primele două luni a trebuit să îmi reintru în forma fizică. Acum mă simt mult mai bine, iar în decembrie cred că am fost mai bun. Sper chiar să fiu convocat din nou la naţionala României”, a spus Adrian Mutu.

Una dintre declaraţiile făcut de Mutu la sosirea sa în Franţa a fost aceea că vrea să înscrie mai multe goluri decât vedeta lui Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici. Românul a explicat, însă, care a fost intenţia sa atunci când a spus acest lucru.

„Nu era decât o glumă. Văd, însă, că presa franceză a luat-o în serios. Aşa că vă repet, nu acesta este obiectivul meu. Ibra joacă la PSG, iar eu la Ajaccio. Nu se poate face nicio comparaţie între cele două echipe. Calitatea este mult mai mare la Paris. Obiectivul meu, până la finalul sezonului, este să reuşesc să înscriu peste zece goluri”, a declarat Mutu.

Adi Mutu a jucat 13 meciuri pentru Ajaccio în primele 19 etape şi a înscris de patru ori pentru formaţia corsicană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri